1 P.V Dacă vehea însă o văduvă, care îl învinuia pe b ier că-i fură și ultima bucățică de pâine, împărat P.V îi spunea: PV. - Ei, vorbeşte şi tu! Îți dau voie să vorbeşti o clipă Și iată că după ceasul cu limbi de aur clipa tine ținea și nu se mai sfârșea... Pleča văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă! Dacă au văzut aşa, s-au strâns boierii într-o zi şi s-au dus la împărat. S - Măria Ta, nu se mai poate... Ceasul Măriei Tale ne face viața amară. [...] Nu mai putem trai de răul lui Întâia oară nici n-a vrut să-i asculte împăratul. A doua oară tot așa. A treia oară, l-a chemat pe meșterul ceasornicar pentru a repara ceasul. [...] (Mesterul) luă aşadar ceasul, îl duse acasă şi P.V desfăcu. Piticul ceasului statea la datorie; nu dormea nu căscă şi ciocănea harnic tic-tac, tic-tic-tac. - Ce-i, piticuțule? întrebă meşterul. De ce se plânge Măria Sa? S Py PV - Meştere, meştere - oftă piticul - ce să fac dacă am o inimă? Inima tihe cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe boierii hrăpăreți... Atunci pun ceasul s meargă mai încet sau mai repede, după cum cred eu că-i bine PV PV S. întelegea tare bine pe piticul cel inimos! [...] Şi, cum Meşterul dădu din cap. Doar avea şi el o inimă şi se frământa el aşa, deodată își aduse aminte că în oraşul acela venise cu o zi în urmă un ceasornical RJ boi​