Am nevoie de un rezumat la acest fragment va rog!
„În fiecare vară, noi trebuie să ajungem cel puțin o dată la vârful Omu, altfel n-o să ne meargă bine tot anul sau cel puțin așa crede Anton, deşi mama spune că e doar o superstiție personală, adică o prostie. Însă eu îl cred pe Anton, pentru că și mie îmi place la vârful Omu. Am învățat deja la geogra- fie că este cel mai înalt vârf din munții Bucegi. [...] N-o să putem să mergem la Omu chiar din primele zile!hotărăște Anton, după ce ne cazăm la gazda noastră, doamna Roșca [...]. E un traseu greu, putem să facem febră musculară și dup-aia nu ne mai ridicăm din pat. Iar când o să mergem la Omu, trebuie să fie o zi cu vreme bună, ca nu cumva să ne prindă ploaia sau furtuna pe platou. Una e să te plouă aici, în Bușteni, alta e la două mii de metri altitudine! [...] 1 Dimineața e cu adevărat una senină și albastră, soarele abia ce a răsărit dincolo de munte, ne cuprinde pe toți o bucurie neașteptată. Mergem cu un pas voinicesc. [...] Suntem o mamă, un tată și un copil care vom merge tocmai până la vârful Omu, locul cel mai înalt și mai îndepărtat de civilizație unde probabil că vom ajunge vreodată împreună. [...] În penultima zi, Anton se trezește la cinci, se hol- bează la cer vreo oră, ascultă de două ori buletinul meteo, după care pe la șapte ne zgâlțâie ca să ne trezească și pe noi. Gata! E senin sticlă! Pregătiți-vă că azi mer- gem la Omu! [...] A 60 de puncte Ne înghesuim vreo 20 de oameni în cabină. Por- nim. [...] Mă gândesc că telecabina e cea mai fabu- loasă invenție a vacanței de vară. - Ți-a plăcut? mă întreabă mama. - Îhî, zic eu cu regret că nu a durat mai mult. - Gândește-te cum ar fi să zburăm cu avionul, zice mama. Să vedem de sus, foarte de sus, toată lumea asta, cu munți, râuri și orașe... exact ca în povestea pe care ți-o spuneam când erai mică. Mai ții minte? - Nu-i mai spune asta, zice Anton și se preface nepăsător. Probabil că nu vom zbura niciodată cu avionul. Nicăieri."
Adina Popescu, Singuri, pe vârful Omu​