👤

FAT-FRUMOS SI ILEANA COSANZEANA ADAPTARE DUPA UN BASM POPULAR A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată atât de frumoasă încât la scars te puteai uita, dar la dansa ba! Şi o iubea împăratul ca pe ochii din cap, cáci numai ea îi mai ramasese pe lume. Traia la marginea împărăției, într-un codru întunecat ca noaptea, un zmeu căruia-i scăzuse dragă fata împăratului şi şi-o dorea de soție. Degeaba o ascunse împăratul în tumul cel mai înalt și o ferecă cu nouă lacate de argint ca, într-o noapte zmeul, preschimbându-se într-un corb negru ca smoala, o rápi şi o duse în palatele sale Mare a fost supärarea împăratului şi multe lacrimi a mai vărsat, încât toată împărăţia 10 a fost cuprinsă de jale. Nu mai nadajduia că o va mai vedea vreodată pe Ileana, căci nimeni nu se incumeta să se apropie de pădurea zmeului. Dar iată că într-o zi, la poarta palatului bătu un fecior de crai care ceru binecuvântare să plece în căutarea domniței. Împăratul îi îngădui să aleagă din grajdurile sale un call și cele trebuincioase călătoriei. 15 Când Făt-Frumos ajunse în uşa grajdului, veni la el o bătrână care-l sfătui să ia o tavă cu jăratic, iar calul care s-o apropia, acela să îi fie tovarăș de drum. Apoi li dădu o oglindă, o perie şi o gresie şi-i spuse că-i vor fi de mare ajutor. Şi pomi Făt-Frumos la drum, şi merse, și merse până ajunse la marginea păduri unde se opri să-și tragă sufletul. Și cum sta el așa, numai iacă cerul începu să se întunece şi-un 20 vuiet grozav cutremură pădurea: Cine a cutezat să-mi calce pământurile? Pesemne ti s-a urât cu zilele! - Eu sunt, zise Făt-Frumos. - Dacă eşti tu, îi răspunse zmeul, am să te pedepsesc amar pentru nesocotinta tal Cu ajutorul lui Dumnezeu, îi răspunse voinicul, am eu ac şi de cojocul tău. Atunci se învoiră să se ia la luptă dreaptă. M Şi se luptară Şi se luptară, Zi ​