👤

2 4 5 Citeşte textul şi identifică autorul şi naratorul. Intitulează fragmentul dat. Ningea. Peste Câmpia Sorocii ningea încet, domol, agale. Și ve- nea potopul cela alb de sus nu ca o ninsoare oarecare, ci ca o mare bi- nefacere cerească. Fulgi măşcați și blânzi cădeau nu atât pe pământ, cât săracul suflet omenesc, pe pentru a-l mai mângâia, pentru a-l mai îmbărbăta oarecum. ,,Elei, Doamne, d-apoi cine şi-o mai fi adus aminte şi de noi?!", se mirau țăranii. Iar în vreme ce stăteau ei de se mirau, de sus cernea cu fulgi pletoși, frumoși și albi. De vânt nici pomeneală. Iese lumea de se miră. Și sus în deal, și jos în vale. Iar din cer tot coboară, legănându-se a jale, legănându-se a dor, fulgi aleşi numai unul şi unul. O zi întreagă s-a mirat lumea, o zi întreagă a tot nins, ş-a fost o zi cum alta nu mai poate fi... (,,Povara bunătății noastre", Ion Druţă) Determină personajul/personajele din text. Scrie-le şi caracterizează-le prin 3 cuvinte. Continuă enunţurile: Ţăranii se minunau de .... Ninsoarea era o mare binefacere, deoarece .... Extrage, în trei coloane, câte două substantive nearticulate şi articulate cu articol hotărât şi nehotărât. Selectează, din text, câte două substantive la cazul nominativ, două substantive la cazul acuzativ și câte un substantiv la cazurile genitiv și vocativ. Precizează funcția lor sintactică.​

Răspuns :

Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!


ID Learners: Alte intrebari