Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a perso- najului în textul dramatic, valorificând următorul fragment. ANDREI (se întoarce spre ea cu ochii plini de rugăminte): Domnișoară, pentru mine nu mai e întoarcere. M-am jurat că astă-seară, înainte de miezul nopții, să vă sărut mâna... IOANA: Să-mi săruți mâna... ANDREI: Odată cu ultima bătaie a ceasornicului dacă nu am să izbutesc să fac aceasta, îmi sfărâm tâmpla... (Crescând crâncen.) Îmi sfărâm tâmpla... IOANA (iar câştigă teren, într-o clipă revine la ironie): Și ce-mi spui asta? (Perfid.) Ca să mă înduioșezi? ANDREI (acum liniştit): Ca să vă arăt cât sunt de hotărât. IOANA (a stat puțin pe gânduri, îi întinde scurt, uşor, mâna): Poftim! ANDREI (aproape să-i sărute mâna, pe urmă îşi dă seama, rămâne cu gestul întrerupt, ea aşteaptă serioasă şi batjocoritoare cu mâna oferită): Ah! (A dat un strigăt de surprindere şi de desperare aproape, căci şi-a dat seama că nu mai are sens, de acum, să-i sărute mâna.) IOANA: Acum ți-am dat mâna... ce mai vrei? ANDREI (dar acum nimic nu-l intimidează, o scurtă ezitare, o priveşte iar batjocoritor şi, pe urmă, şi mai aprig şi mai indignat şi mai convins de adevărul lui): Ce vreau? Ce mai vreau? (Amar.) Să-ți arăt cine ești. Dar mai ales să-mi arăt mie însumi cine ești. Să văd, în sfârșit, pentru cine mi-am zădărnicit viața, pentru cine lupt cu moartea. (Cu o sete de eliberare.) Să sfâșii această mască mincinoasă, care a făcut din mine un bolnav. Camil Petrescu, Suflete tari toro vei primi​