Ningea. Peste Câmpia Sorocii ningea încet, domol, agale. Și ve- nea potopul cela alb de sus nu ca o ninsoare oarecare, ci ca o mare bi- nefacere cerească. Fulgi mășcați și blânzi cădeau nu atât pe pământ, cât pe săracul suflet omenesc, pentru a-l mai mângâia, pentru a-l mai îmbărbăta oarecum. ,,Elei, Doamne, d-apoi cine și-o mai fi adus aminte şi de noi?!", se mirau țăranii. Iar în vreme ce stăteau ei de se mirau, de sus cernea cu fulgi pletoși, frumoși și albi. De vânt nici pomeneală. Iese lumea de se miră. Și sus în deal, şi jos în vale. Iar din cer tot coboară, legănându-se a jale, legănându-se a dor, fulgi aleşi numai unul și unul. O zi întreagă s-a mirat lumea, o zi întreagă a tot nins, ş-a fost o zi cum alta nu mai poate fi... (,,Povara bunătății noastre", Ion Druță) vizează-le prin 3 cuvinte. povestește în 25 de cuvinte repede!!!
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!