,,Nu stăpâniți, prieteni, zburdălnicia voastră, Lăsăți să sune râsul și cântecul vioi În înserarea asta înaltă şi albastră, Când noul an îşi mână toți solii către noi.
Un iepure, întâiul, a răsărit din goană, Lovește cu urechea prin aer fulgii mici, Și-n limba lui ne spune umflându-se în blană: Sosește! Miezul nopții îl va afla aici!
Apoi, alai de jocuri, cu urși ce veseli saltă, Cu sclipitoare capre și cu-mpărați bărboși Vin în vârtej şi-n sunet de tobă, laolaltă, Cu datinile noastre rămase din strămoși.
Iar brazii, Doamne, brazii din cer furară stele În crengi şi le-agățară și-au coborât din munți Să stea la noi prin case uimindu-ne cu ele Și luminând cu ele a noastre albe frunți."
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!