Citește următorul fragment: Reprezentanţii cotidianului spaniol El Pais l-au vizitat la București pe David Popovici şi în weekend au publicat un amplu reportaj cu românul. Iată ce a spus înotătorul și țineți cont de un lucru: are doar 18 ani. Cu o asemenea mentalitate, nu ai cum să nu fii campionul lumii. Lui David Popovici nu îi place să complice lucrurile: „Simt că locul meu este în apă. Există o artă a simplității. Pentru a face ceva să pară foarte simplu trebuie să stăpânești cu atenție ceea ce este mai complicat. Îi admir mai mult pe bucătarii care reușesc să facă mâncăruri foarte simple să aibă un gust minunat decât pe cei care fac mâncăruri extrem de complicate cu ingrediente exotice care au un gust ciudat. Este nevoie de mai multă tehnică pentru a fi excelent la ceea ce e simplu. Pentru că nimic nu este cu adevărat simplu". Cum gestionează starul mondial plictiseala antrenamentelor: „Înalta performanță, într- adevăr, este destul de plictisitoare. Nouăzeci și nouă la sută din timp te antrenezi. Concurezi de trei sau patru ori pe an, așa că îți petreci cea mai mare parte a timpului uitându-te la o linie neagră de pe fundul unei piscine și respirând din când în când. Trebuie să gestionezi această plictiseală. Dacă ai un , poți suporta aproape orice «cum»>, ceea ce mulți oameni numesc sacrificii. Eu le numesc alegeri. Eu aleg să nu-mi petrec timpul petrecând sau dormind nouă sau zece ore. Opt ore mi se pare prea mult. Da, mă consider diferit". Mama mea m-a avertizat asupra pericolului de a fi ca toți ceilalți, asupra consecințelor de a face parte dintr-un grup prea mare. Asta s-a transpus în stilul meu. Deşi are oferte de la cele mai mari cluburi sau universități din lume, David Popovici le-a explicat spaniolilor că nu vrea să plece din România: „Vreau să studiez în București. Îmi plac oamenii din jurul meu, îmi place atmosfera, îmi place acest oraș, îmi place Bucureștiul, e ciudat. Îmi place să mă plimb cu bicicleta prin el. Este atât de mare încât mă tot pierd. Găsești clădiri frumoase și gigantice, palate vechi şi dărăpănate, clasice, latine şi din perioada comunistă, perioadă din care nu ne-am revenit pe deplin. Multă opulență, mulți oameni fără adăpost care nu au unde să îşi petreacă noaptea și mulți oameni bogați care încearcă să se laude cu banii lor, ca și cum asta ar însemna ceva...". David Popovici iubește România, deși spune că sunt multe lucruri de reparat în ţară: „Vezi mai multe super-maşini în București decât în Milano...! Sunt o mulțime de lucruri de reparat aici. În cele din urmă, aș vrea să fiu o voce care să ajungă la oamenii care au nevoie de ajutor. Cred că pot să-mi folosesc imaginea pentru a face ceva bine în ţara mea". (Paul Cirican, Sssst! Vorbește David Popovici) A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat. 30 puncte 1. Indică sensul din text al cuvântului amplu și al secvenței aș vrea să fiu o voce. 6 puncte 2. Menţionează țara în care s-a publicat pentru prima dată articolul Sssst! Vorbește David Popovici, utilizând informațiile din textul dat. 6 puncte 3. Precizează domeniul în care David Popovici a devenit campion mondial, justificându-ți răspunsul cu o secvenţă semnificativă din text. 6 puncte 6 puncte 4. Explică motivul pentru care sportivului îi place orașul București. 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui David Popovici, așa cum reiese din textul dat. 6 puncte Proba scrisă la limba si literatura română Simularo
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!