👤

V Structura socială a geto-dacilor. Odată cu dezvoltarea econo- mică, în cadrul comunităților geto-dace s-au accentuat diferenți- erile sociale. Societatea geto-dacă era structurată în: nobili, preoți, oameni de rând şi sclavi. Nobilii, numiți de romani tarabostes, sau pileați, dețineau poziții importante în stat: în consiliul regal, în conducerea armatei, în aparatul administrativ. Dintre ei era ales regele etc. Tarabostes dispuneau de importante bunuri mobile (turme, cirezi, herghelii), erau interesați de negoțul cu străinii. Oamenii de rând, numiți capillati, sau comati, ceea ce însemna „pletoși”, sau „cei care poartă părul în plete", dețineau poziția do- minantă în economia dacică, acoperind practic toate activitățile cunoscute. Comatii erau oameni liberi, participau la Adunarea armată generală, iar cei care puteau mânui arma luau parte la ac- țiunile militare. Preoţii, numiți polistai, sau pleistoi, îndeplineau serviciile religioase. Sacerdotul suprem era a doua persoană după rege. Mai existau proroci, numiți kapnobatai. Categoria socială inferioară era reprezentată de sclavi, proveniți din războaiele cu triburile vecine şi incursiunile de la sud de Dunăre. •Numeşte principalele categorii sociale la geto-daci. Vă rog ajutați mă URGENT​