Jurjác, cum l-au alintat cel copilărie, a moştenit din plin dragostea de muzică de la părinţii să Tatăl, Costache Enescu, făcea deseori muzică, la ceasul înserări acompaniat la chitară de soţia sa, Maria. Odată, copilul a avut prilejul să asculte un taraf alcătuit din vior nai, tambal. Băiatul i-a urmărit pe lăutari fără să clipească. Se simțea luat de sunete ca de un puhoi. După ce muzica amuţi, copilul săr în picioare şi se repezi în zăvoiul apropiat. Rupse la iuţeală câteva nuiele cu care s-a întors acasă. Băiatul întinse o sfoară pe nuiaua cea mai groasă, apoi cu una subţirică, ce-i servea drept arcuş, s-a apucat să ,,cânte" tot ce auzise la lăutari. Însă cum sfoara nu scotea niciun sunet, copilul a fredonat el însuşi melodiile întipărite în memorie. Cum ai învăţat atât de reped cântecele lăutarilor? întrebă uimit tat - - Nu ştiu. Mi-au venit aşa deoda singure. Această întâmplare neobişnui atras atenţia părinţilor, care şi-a o natura l-a înzestrat pe JCare sunt verbele din textul vizită ​