Stabileşte o corelaţie între textul din capitolul Sărutarea şi
geneza romanului, prezentată de autor în această mărturisire:
Ei bine, Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o
acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul
jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbeii sălbatici. Hoi nărind
pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în
straie de sărbătoare. El nu mă vedea… Deodată s-a aplecat şi a
sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică… Scena m-a uimit
şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai
ca o simplă observaţie. Nici măcar n-am fost curios să aflu pentru
ce a sărutat omul glia. M-a observat pe urmă şi el, căci, pre -
făcându-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i
văzusem faţa şi deci nu-l recunoscusem, aş fi putut afla cine a fost
şi ce l-a îndemnat să facă acest gest atât de neobişnuit. Dar, repet,
m-a interesat numai ca o bizarerie, ca o ciudăţenie ţărănească.
Scena aceasta s-a petrecut pe hotarul satului Prislop, de lângă
Năsăud, unde stăteau părinţii mei de vreo zece ani şi unde tatăl
meu era învăţător.
(Liviu Rebreanu, Mărturisiri, 1932