,,Astfel, la Iaşi, în vara anului 1600, Mihai Viteazul se intitula cu tâlc «domn al Țării Româ- neşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei». El devine, după cum apreciau contemporanii în spirit renascentist, un restitutor Da- ciae, adică acel principe care re- făcuse vechea Dacie. O refăcuse însă în folosul românilor, cum vor remarca, timid şi indirect, unii martori şi cum vor sublinia apoi tot mai clar succesorii. În acest timp, la Londra, mai dom- nea încă regina Elisabeta I, cea care crease premisele unirii An- gliei cu Scoţia şi care întemeiase in Lumea Nouă colonia Virginia, nucleu al marii federații america- ne de mai târziu. Ioan-Aurel Pop, Istoria românilor •Identifică evenimentul relatat în sursă. •Subliniază opinia autorului sursei cu privire la scopul lui Mihai Viteazul. •Cu unirea căror state este comparată unirea politică a celor trei principate române?
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!