mai jos pentru a putea răspunde la cerintele formulate.
Textul 1
in curte apăruse în zilele următoare un catel maidanez găsit repede de Sada prin vecine, chiar de la
prima întrebare. În vreme ce Octavian era la Atelierele CFR, pierzând, după părerea Corneliei, toată
distracția, spălară cățelul la cişmea, il uscarà intr-un prosop care rămase al lui şi Sada il pudra apoi cu praf
impotriva puricilor.
Cum pudrez eu plăcintele, observă fetiţa.
Să nu pui mâna pe el până mâine! li pusese Sada în vedere, aplecându-se până sub nasul ei, vârându-i
în față degetul arătător pe care-l scutura cu seriozitate, astfel încât Cornelia să înţeleagă că nu era de glumă.
Fetita il plimbase tot restul zilei prin curtea de la Dunăre, printre cotetele găinilor din spatele casei și
pe sub piersicii sălbatici dinspre strada Portului 2, mergând ea înainte şi cățelul pe urmele paşilor ei. [...]
Octavian încropi un cotet mare, mai degrabă pentru câinele în care urma să se preschimbe când
avea să crească decât pentru mogâldeața aceea cafenie cu şosete albe, nedezlipită de picioarele
Corneliei. Cățelul primi numele de Zmeu și două castroane vechi de tablă, unul pentru apă şi celălalt pentru
mâncare, iar în cotet Cornelia ii strecurà un capât de preș deșirat ca să-i ţină de cald şi o pereche de
sosete vechi de-ale lui Octavian, făcute ghem şi legate cu sfoară, ca să aibă cu ce să se joace.
-Bunica Simina a avut odată o iapă pe care o chema Zmeoaica, mi-a povestit despre ea că era iute
ca vântul şi foarte deşteaptă, explicase Cornelia numele cățelului.
Noaptea, când colțul mahalalei se cufundase în întuneric şi era atât de linişte, încât se auzea fâşâitul
Dunării, Zmeu începuse să plângă şi să scheläläie sfâşietor, cuprins pesemne de frică, de dorul după
mama lui ori numai de plictiseală. Cornelia se strecurase din patul înalt şi pornise lipăind în picioarele goale
afară din odaia ei, sträbätuse sufrageria de pe peretele căreia neamurile priveau toată întâmplarea din
fotografii înrămate, ieșise în marchiză şi de acolo privise o vreme în inima întunericului, încercând să
desluşească silueta căţelului. Nu se zărea nimic.
Fetita merse atunci în odaia Sadei şi a lui Octavian, deschizând uşa încetişor şi păşind pe vârfuri
peste covoarele de iută. De sub plapuma făcută chiar de Sada şi învelită în cearșafuri cu colţurei cusuți tot
de ea, Octavian sforăia cu bunătate. Sub privirile neclintite ale Corneliei, Sada tresări deodată și se ridică
în capul oaselor, încercând să vadă prin întunericul din odaie.
Ce-i, mamă? întrebă ea şoptit, descoperind fetiţa. Ți-e rău?
-
-
-
-
-
- Plânge Zmeu, răspunse tot în şoaptă Cornelia.
-
- Aşa fac ei, mamă, când sunt mici. Toţi fac aşa. Hai să te culci la loc.
Să-l băgăm în casă, propuse fetiţa.
In casă? ezitase Sada, privind spre muntele acoperit cu plapuma.
Pentru că nu putuse culca fata cu niciun chip, Sada îşi acoperise umerii cu un şal, ieșise afară,
cotrobaise îndelung cu mâna prin cotețul prea mare, pentru că Zmeu se speriase și se ascunsese într-un

Trebe rezumat maine