A. Fie următoarele două moduri silogistice: eao-3, iai-4.
1. Scrieţi schema de inferenţă corespunzătoare fiecăruia dintre cele două moduri silogistice
date şi construiţi, în limbaj natural, un silogism care să corespundă uneia dintre cele două
scheme de inferenţă. 8 puncte
2. Verificaţi explicit, prin metoda diagramelor Venn, validitatea fiecăruia dintre cele două moduri
silogistice date, precizând totodată decizia la care aţi ajuns. 6 puncte
B. Construiţi, atât în limbaj formal cât şi în limbaj natural, un silogism valid, prin care să justificaţi
propoziţia „Nicio felină nu este animal erbivor“. 6 puncte
C. Fie următorul silogism: Toți peștii sunt animale acvatice, deci unele animale acvatice sunt
păstrăvi, deoarece unii pești sunt păstrăvi.
Pornind de la silogismul dat, stabiliţi care dintre următoarele propoziţii sunt adevărate şi care sunt
false (notaţi propoziţiile adevărate cu litera A, iar propoziţiile false cu litera F):
1. Termenul mediu este distribuit în premisa minoră și nedistribuit în premisa majoră.
2. Concluzia silogismului este o propoziție universală afirmativă.
3. Predicatul logic al concluziei este reprezentat de termenul animale acvatice.
4. Subiectul logic al concluziei este nedistribuit în premisă, dar este distribuit în concluzie.
4 puncte
D. Fie următoarea definiţie:
Cercul nu este nici pătrat, nici triunghi.
a. Menţionaţi o regulă de corectitudine pe care o încalcă definiţia dată. 2 puncte
b. Precizați o altă regulă de corectitudine a definirii, diferită de regula identificată la punctul a.
şi construiţi o definiţie care să o încalce, având ca definit termenul „pătrat“. 4 puncte
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Studii sociale. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!