În fiecare dimineață, când ies, oricât aș fi de grăbit, mă oprește un răstimp librăria de alături. E un local modest, ca mai toate librăriile pariziene, cu vitrinele întinse afară, pe tejghele ieftine, până în mijlocul trotuarului. Farmecul ei, şi al tuturor, tocmai asta îl face. Astfel poate întâmpina și pe trecătorii cei mai indiferenţi. Jumătate din deverul* cotidian de-aici iese, din vânzările de pe trotuar oamenilor grăbiţi care altminteri n-ar fi cumpărat. Printre tejghele mișună veşnic curioșii. Cei ce zǎbovesc mai îndelung sunt studenți care n-au mijloace să cumpere şi care citesc aici cartea pe care le-o pofteşte inima. Și mai sunt alți însetaţi de carte, tineri şi bătrâni, săraci care-şi hrănesc astfel sufletul cu lectura ce le trebuie. Cărțile netǎiate pricinuiesc sforțări speciale pentru a-şi trăda cuprinsul. Câte-un pasionat face apel la librar şi librarul îi taie* paginile dorite. De altminteri, când n-are cumpărători, librarul însuşi împreună cu vânzătorii lui se amestecă printre cititorii clandestini, să citească şi ei. Cartierul Latin e plin de librării, trotuarele lui oferă cărți la fiece pas. Și buchiniştii* legendari de pe chei şi cei de la Odéon. Parcă e o cetate a cărții subt oblăduirea Institutului, a Sorbonei și a celorlalte uzine de cultură. Dacă n-a pornit de-aici, în orice caz aici se întreține cu ardoare cultul cărții și al literaturii. Nicăieri în lume cartea nu e mai prețuită ca în Franţa. În alte ţări poate să se citească mai mult, să se tipărească mai multe cărți. Aici, cartea e o realitate vie, un factor social cu o influenţă covârșitoare. Numai la Paris cartea devine un eveniment monden care interesează nu doar cercurile literare, ci și saloanele, pe oamenii de stat, colectivitățile. Aici, o carte stârneşte pasiuni, elanuri, înrâureşte politica sau justiția, e un element important al vieţii obşteşti. Mândria presei franceze, de orice nuanţă, continuă a fi rubrica literară, care nu e întâmplătoare, ci organică. O carte, un curent literar, o controversă estetică sunt subiecte care împodobesc deseori articole de fond, chiar în ziare strict politice. Nu s-ar putea închipui un ziar francez care să aibă spații rezervate pentru cinematograf şi sporturi, fără să aibă mai întâi o rubrică foarte îngrijită a literelor, cum bunǎoară se întâmplă nu numai la noi, dar chiar în țări de mare civilizație. Adevărat că acolo cititorii se interesează de faptele literare, ca şi de cele diverse, şi le reclamă, pe când ziarele noastre au scuza că rubrica literară e loc mort, fiindcă nimeni, afară de scriitorii înşişi, ba uneori nici chiar ei, nu se pasionează de soarta ei, pe când pentru sporturi, de pildă, se manifestă un interes tot mai viu, ceea ce justifică permanentizarea şi sporirea cronicii respective. Colaborarea scriitorilor la ziarele franceze, în calitate de scriitori şi, deci, cu contribuții oarecum de specialitate, e un fenomen special, vrednic de toată atenția. Relaţiile dintre ziarişti şi scriitori sunt într-adevăr colegiale. Ziaristul francez se consideră scriitor înainte de toate, chiar când munca ziaristică îi impune obligații de şablon, ceea ce se constată din însuşi felul îngrijit literar cum sunt scrise mai toate ziarele franceze. Scriitorii înșiși îi consideră drept colegi adevăraţi pe ziariști și nu disprețuiesc suveran scrisul destinat să trăiască o singură zi. Asemenea cordialitate de relații nu se mai întâlnește aiurea. Liviu Rebreanu, Metropole *dever-volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată *a tăia - a desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini *buchinist-persoană care se ocupă cu achiziționarea şi cu vânzarea de cărți vechi A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. 1. Indică sensul din text al cuvântului sforțări şi al secvenţei la fiece pas. 6 puncte 2. Menționează soluția găsită de persoanele interesate de lectură, care nu au posibilitatea să-şi cumpere cărți, utilizând informaţiile din textul dat. 6 puncte.​