I. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai
jos.
,,Niculae nu ştia totuşi ce se petrecea cu mama lui. În duminica următoare ea rămase mai la
urmă în biserică şi, când se termină slujba, îngenunche în fața altarului. Preotul o văzu şi,
deschizând mica uşă, o întrebă cu blândeţe:
- Ce este, Catrino, vrei să te spovedeşti?
Preotul spuse o rugăciune scurtă, o închină pe mamă peste patrafir şi apoi se făcu tăcere.
Părinte, începu mama în şoaptă reculeasă, am un băiat şi nu ştiu ce e cu el... A zăcut de
friguri toată vara... Părinte, l-am crescut şi eu cum am putut şi de dat la şcoală l-am dat ca şi
pe ceilalți... Ba se ducea, ba nu se ducea, că îl trimeteam cu oile şi iarna era descult... Nu ştiu
ce să fac, părinte, că tat-său nu se uită la el şi mi-e milă de el că slăbeşte şi plânge pe sufletul
meu! S-a lipit învăţătura de el! Ar munci el, săracu, dar e slăbuţ şi fetele alea sunt rele. Că nici
el nu e bun, dar îl doare şi pe el inima când vede alţi copii prin şcoli. Îi e necaz, râd de el şi n-
am ce le face... M-am gândit, părinte, că ar fi bine să plece de-aici.
Mama se opri şi părintele nu întrerupse tăcerea ei dureroasă. Deodată mama oftă din
adâncul inimii şi îşi acoperi faţa cu palmele.
-Am avut un vis, părinte, şi nu pot să mă mai odihnesc. Cât pui capul pe căpătâi şi închid
ochii, văd visul."
Moromatii Marin Preda