Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă în fragmentul de mai jos. Mă iubea de cincisprezece ani. Știam că sunt pasiunea lui rămasă din adolescență, cum rămâne puțin ilogică și copilăroasă mintea bolnavilor după meningită. Acum cincisprezece ani eram, mi se spune și astăzi, cea mai frumoasă fată din orăşelul nostru.[...] - E de prisos să-ți mai spun că D. era mai toată ziua la noi. Știam de la o soră a lui – erau două – cât mă iubește, și poate că iubirea lor pentru mine venea din faptul că era alimentată de pasiunea importantă a fratelui pentru mine. Ceea ce am știut mai târziu - după ce m-am măritat am aflat de la un coleg al lui - e că D. era invidiat de tot liceul, că avea un fel de nevăzută și emoțională aureolă, pentru că toți colegii lui îl vedeau pe stradă, la tenis, la conferințele Cercului militaro-civil, în apropierea şi tovărășia mea și a lor. Ele erau însă urâte. E adevărat că plătea destul de scump această distincție. Îl puneam să-mi scrie lecțiile, să-mi rețină bilete la teatru, să ducă scrisorile direct la gară și să ia răspunderea tuturor lucrurilor prin casă, căci mama era cu mine foarte severă. Camil Petrescu, Patul lui Procus ​