ma puteti ajute repeat va rog.Screi ce intelegi din urmatorul fragment ; cu ce ati adus pana acum putem face o noapte polara• Se dă textul de mai jos. RECAPITULARE Ciresarii îşi aleseseră locul pentru popasul de noapte intr-o poiană largă, aflată la vreo cinci sute de metri de intrarea în peşteră. Îşi instalaseră în grabă două corturi: unul mare pentru băieți, altul mai mic pentru fete . Masa de seară se servi repede, transformându-se printr-o hotărâre unanimă în cea mai imbelşugatá masá a zilei. Îndeletnicirea lor de moment, foarte domestică şi comună, se petrecea într-un decor unic, de o rará sălbăticie şi măreţie. Parcă erau în fundul unei căldări, înconjurați de stânci uriaşe, de dantele şi zorzoane de piatră, şi mai erau arborii cu răcori înmiresmate, şi mai ales culorile amurgului ca nişte falduri blânde , bine- cuvântându-i şi veghind deasupra capetelor lor. Cutezătorii fuseseră harnici şi inimoşi: ajunseseră la peşteră odată cu asfinţitul, îşi pregătiseră locul pentru popasul de noapte, erau toți sănătoşi, nu mai erau flămânzi şi parcă şi oboseala pleca incet din ei...Da!...Ziua încă nu se terminase şi nici lumina nu se subțiase de tot, şi mai erau câteva treburi de făcut, unele plăcute, poate chiar distractive, altele ceva mai grele, la care nu oricine putea să se încumete. Dar rolurile erau împăr- ţite de multă vreme. Astfel, în timp ce Ursu şi Victor, cu toporiştele în mâini, se repezirǎ spre marginea pădurii pentru a ale- ge lemne de plută, Lucia şi Dan, manevrând cam la în- tâmplare două lopeți scurte, de excursie, rădeau iarba şi frunzişul dintr-un cerc trasat cu grijă între cele două corturi şi săpau chiar în mijlocul cercului o groapă ova- lä, lonel şi Maria aduceau vreascuri, cu brațele, parcă ferindu-se unul de altul, fiecare făcându-şi depozitul propriu. - Gata! îi trezi Lucia din preocuparea lor oarbă şi indárǎtnică. Cu ce aţi adus până acum, putem petrece aici o noapte polarǎ... Şi se pregăti să aprindă focul, dar Maria se înţepeni în faţa ei: - Stai! încă n-ai voie să faci focul! (Constantin Chiriță, Ciresarii)
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!