de fiecare dintre acestea. Intemeierea Romei 222 Formaţi grupe de câte trei elevi. Pe baza documentelor A şi B, respectiv a imaginii C, formulaţi răspunsuri pentru cerinţele de mai jos. A.Cetatea Romei a fost întemeiată de doi frați gemeni, Romulus şi Remus. Abandonați de mici pe ma- lul fluviului Tibru, ei au fost găsiţi şi hrăniţi de o lupoaică. Mai târziu, cei doi frați au hotărât să întemeieze un oraş pe locul unde au fost crescuţi de aceasta. Oraşul a fost numit Roma, după numele lui Romulus. (după Titus Livius, De la întemeierea Romei) B. Romulus a început construirea oraşului. A chemat şi oameni din rândul populaţiilor vecine să dea o mână de ajutor. Pentru a trasa graniţa acestuia, a hotărât să sape un şanţ în jurul centrului oraşului. Trăgând de jug boii înhămați la plug, Romulus a săpat o brazda adâncă peste care s-au ridicat apoi primele ziduri. (după Plutarh, Vieţi paralele) C. Romulus (dreapta), la întemeierea cetății (pictură de A. Carracci, sec. XVI) Arcada Pons Salarius, de la Roma, cel mai vechi pod din piatră cu arcadă. A fost ridicat în timpul domniei regelui etrusc Tarquinius Priscus (sec. VII-VI i.Hr.) ⚫ Observă construcțiile din lo- calitatea sau regiunea în care trăieşti (clădiri, monumente, poduri etc.). Vei putea identifica astfel arcul sau bolta, inventate în Antichitate, dar utilizate şi în prezent. a. Scrieți litera documentului care descrie acţiunea redată în imaginea C. b. Realizaţi o axǎ a timpului pe care să plasați, în ordine cronologică, evenimen- tele prezentate în documentele A şi B, respectiv în imaginea C. c. Imaginaţi-vă că participați la întemeierea Romei. Ce l-aţi sfătui pe Romulus în privinţa organizării cetăţii? Sec. XI.Hr. 753 1.Hr. 716-673 i.Hr. 641-6161.Hr. Sec VI i.Hr. 509 i.Hr.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Istorie. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!