Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă sportul contribuie sau nu la
dezvoltarea relațiilor sociale, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din Timpul ce ni s-a dat.
Memorii 1944-1959 de Annie Bentoiu, cât și la experiența personală sau culturală.

20 de puncte

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a
două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare,
de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim
de cuvinte.
Orarul nu era încărcat, între orele de curs apăreau spații albe de câte două ceasuri, pe care trebuia
să le umplem cum puteam, fără să ne întoarcem acasă. Descoperisem că Dinu și Silviu îmi împărtășeau
pasiunea pentru tenisul de masă. Și deși nu stăteam niciodată alături la cursuri, am luat pe nesimțite obiceiul
să ne întâlnim la sfârșitul orelor și să coborâm la subsol, unde mesele verzi păreau să ne aștepte. Când nu
erau libere, mergeam la unul dintre cluburile sportive vecine; unul mai ales, „la Doherty”, ne primea cu
simpatie.
Să fie vreo legătură între ping-pong și profesiunea de avocat sau de judecător? Acum câteva luni,
când am trecut pe culoarele facultății, am auzit din nou răpăiala aceea caracteristică de palete și de mingi.
Cufundată cum eram în amintiri, am crezut în primul moment că e o halucinație auditivă. Dar nu, mesele erau
tot acolo, la subsol, și câțiva tineri își exersau și acum – deși acest sport și-a mai pierdut din prestigiu –
rapiditatea și precizia reflexelor, exact cum făceam și noi.
Dinu și Silviu erau prieteni din liceu. Înalți și subțiri, unul brun, altul blond, erau de fapt destul de
diferiți ca fire, dar la masa de joc se completau admirabil. Le plăceau mingile lungi, jucau bine, iar eu nu mă
plictiseam privindu-i; când îmi venea rândul participam cu încântare. Într-un fel, ei mă antrenau, iar mie îmi

făcea plăcere să progresez. Pe vreme aceea, Angelica Rozeanu, viitoare campioană mondială, adusese ping-
pongul la mare cinste; putea servi și drept model, era o sportivă grațioasă, fără nimic băiețesc în mișcări.

Niciunul din noi trei n-am terminat acea facultate – și nu din voia noastră. Silviu s-a orientat chiar către sport și
a devenit unul din antrenorii lotului național de atletism, ceea ce de fapt se potrivea foarte bine cu latura
pedagogică a firii sale. Pe Dinu l-am urmărit de departe, l-am aprobat pentru demnitatea rezervată cu care și-a
condus viața după eliminarea lui de la studii; dar toate acestea vor fi povestite la rândul lor.
Timp de vreo patru luni, am cunoscut împreună una dintre cele mai frumoase prietenii camaraderești
cu putință. Sportul crea între noi o atmosferă de lealitate și bună dispoziție constantă. Uneori, după cursuri,
mergeam la câte un film, totdeauna în trei; dacă ne plictiseam, plecam fără probleme. De plăcere sau, poate,
din lipsă de bani, toate întoarcerile de la facultate, timp de doi ani de zile, le-am făcut pe jos și în grup, cu ei
sau cu alții.
(Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1959)