Personajul în compuneri
✰ Citeşte cu atenție textul următor şi rezolvă cerințele:
Se spune că odată, demult, o mamă văduvă şi sărmanǎ
avea şi ea pe sufletul ei un odor' de fecior, la care se uita ca
la lumina ochilor. Că era bun şi cuminte şi asculta de vorba
maică-sii, ca de sfânta Evanghelie. Într-o zi, neavând biata fe-
meie de nici unele la casa ei şi neştiind ce să-i dea băiatului de
mâncare, a scos un ştergar², de-l avusese dar de la maică-sa
pe când se măritase, şi, dându-i-l împăturit frumos băiatului,
il trimise în alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuş³
de mălai şi un boţ de brânză.
Dar bordeiul văduvei era la marginea satului şi, ca să treci
în satul celălalt, trebuia să treci o pădure mare şi întunecoasă,
apoi o câmpie şi, după aceea, un deal şi-o vale, pustie nevoie
mare! I se strângea inima femeii de grijă, când socotea că-i
Răspu
1.
2
atâta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie și nemâncare, de-abia se ţinea pe picioarele-i subre
de, dar ce era să facă? Își făcu o cruce, îl puse şi pe copil să se închine, să zică un „Doamne ajută!” și-l por
la drum.
Pornise băiatul cam când era soarele de două suliţi pe cer şi acu, acu sta să-nsereze și bietul copil nu
venea. Biata maică-sa făcea ce făcea, ieşea în prag, punea mâna streașină la ochi şi cerceta zarea. De fe
nici gând! Dacă văzu ea că asfinţeşte soarele şi nici ţipenie de vietate nu se zăreşte cât cuprinzi cu ochi
trase ştergarul bine pe cap, înțepeni uşa bordeiului şi porni să afle de urma fiului său. Merse ea mai înt
domol, trecu pădurea şi ieşi pe câmpie.
Din vreme în vreme, îşi striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde, dar câmpia tăcea ca mor
O cuprinse atunci o frică de moarte şi o luă la fugă peste câmpul plin de mărăcini şi, unde punea picia
în mărăcini se înfunda şi-l scotea plin de sânge. Dar ea nu simţea nimic, că în sufletul ei nu era decât
copilu-i rătăcit ori, fereşte Doamne, mâncat de fiarele sălbatice din pădure.
Și alerga sărmana într-un suflet şi la tot pasul picura sângele din tălpile-i împunse de spini şi ur
picătura de sânge, răsărea o floare mare şi roşie, până ce se umplu câmpia toată de asemenea flo
când striga ea mai amar:,,lonică! lonică!", numai ce auzi, de dincolo de deal, un glas slab de copil
la mare depărtare, care îngâna:,,Mamǎ..., mamă...".
Femeia nu mai simți nici urcuşul greu al dealului, nici valea abruptă şi într-o clipită fu lângă copil, unde ca
După ce-şi mai veni în fire, îşi luǎ feciorul în braţe şi porni cu el înapoi acasă. Dar când să treacă peste câmp
Numai flori roşii, încotro vedeai cu ochii! De atunci se zice că ar fi macii pe pământ.
(Legenda macului-



ex 10. Prezintă finalul întâmplării. În acest sens ,formulează ideea principală a ultimului alineat. ​