Camera mea e putin ciudată, trebuie să urc cu ascensorul casei şapte etaje ca sa ajung la ea. Un fel de hotel: fiecare cu apartamentul lui într-o cládire imensă. Nu-mi Cunosc vecinii, fiecare cu treburile lui. Un oraş transformat într-o casă. Telefonul, care joacă un rol important între mine şi Dania, e tocmai jos, și pentru serviciul tuturor locatarilor. Aceia care cheannă sau aceia care sunt chemați, deci aproape tot timpul ocu- pat. Şi chiar când parvii să-l ai la dispoziția ta, sunt oameni care işi aşteaptă rândul, și deci trebuie să ții socoteală de ei. Camera mea are un balcon spre străzi şi acoperişuri, perspectivă minunată. Aläturi este un restaurant la modă. Muzica jazzului intră la mine toată seara. Ini alungă sunetele superbe ale radioului sau ale patefonului şi îti întovărăşeşte ultimele gânduri înainte de a adormi. Restaurantul are lume multā, iar în sezonul cald se mănâncă afară. La mese stau nemişcați cei care joacă bridge. Am impresia că-i cunosc, cu toată distanța. Sunt mereu aceiaşi şi nıu fac niciun gest în lungul orelor. Am0 mulțime de ocupații, mă diuc în oraş, mă întorc, citesc o sută de pagini dintr-o carte şi-i găsesc tot acolo. Seara aduce viață restaurantului. Mesele sunt aşezate sub copaci. Aici vine deseori Dania să nănânce cu tatăl ei şi cu alți cunoSCuti. Atát de aproape de mine. De la balconul camerei mele aş putea-o vedea. De la înăltimea unde stau, oamenii apar mici, și nu i-aş putea recunoaşte. Câte o pereche dansează în locul liber de la mijloc. In fiecare seară mă uit la spectacolul de jos. S-ar putea să fie și Dania în lumnea aceea. Vãd o cuconită îmbrăcată în negru, culoare discretă, s-ar putea sà fie Dania. Sau aceea cu pardesiul bleumarin. Sau poate sunt persoane mai mari decût ar putea sã arate Dania. La una este pălăria prea complicată pentru o fată.
Dania işi schimbă în fiecare zi rochile, e greu s-o recunoşti după o rochie. Persoane care tin capul aplecat și care nu par preocupate să mănânce. Dania este prea timidă ca să privească multä vreme oameni. Nici nu mi-o închipui nmâncând prea multă vreme.
Şi apoi, la o aşa apropiere de mine, asta îi încurcă orice gest şi îi opreşte orice îndrăz- nealā. Cu cine e la masă fata pe care o privesc? Trebuie să fie un domn mai bătrân, tatăl ei. Domnul de la masă e bătrân?E cu capul gol, aş putea să-i descopăr şi fire de păr alb. Parcă... E însă departe....
Anton Holban, JoCurile Daniei

Prezintă în 500 de cuvinte, semnificația textului următor , evidențiind două trăsături ale modernismului.( Structura tip bac va rogggg​