Ai mai jos o compunere, dar îți recomand să o folosești doar ca sursă de inspirație. Poți adăuga detalii noi, poți reformula anumite idei, poți introduce elemente noi în descrierea scenei sau în relatarea evenimentelor.
„Dragă Iulia (sau alt nume),
M-am bucurat foarte mult când am primit, zilele trecute, scrisoarea de la tine. Am citit cu drag despre aventurile tale și despre noua ta școală. Sper ca totul să fie bine în continuare și să te împaci bine cu noii colegi.
După cum știi, pe 1 decembrie a fost ziua națională a României. Nouă ne place să mergem la paradă și la evenimentele organizate cu această ocazie. Dar anul acesta a fost mult mai special, deoarece clasa noastră chiar trebuia să participe activ la paradă! Am fost în toamnă la un concurs și am câștigat privilegiul de a cânta imnul de stat pe scenă, la începutul paradei militare!
Eram toată numai emoție, deoarece trebuia să cântăm în fața tuturor oficialităților prezente și în fața unei mulțimi de mii de oameni de la noi din oraș și nu numai. Normal că veniseră toate rudele noastre și toți vecinii și prietenii!
Am ajuns în parc mult mai devreme decât eram așteptați, plini de nerăbdare și de emoție. Scena era amenajă la o oarecare înălțime, cu scări de acces pe ambele laterale. Lângă scări erau difuzoare imense, despre care ni se spusese că asigură un sunet clar până la 100 m distanță. În spatele scenei, pe fundal, era un imens steag tricolor, iar în fața lui era o masă lungă la care urmau să stea oficialii invitați să țină cuvântări. Noi, colegii și doamna profesoară de muzică, eram îmbrăcați în costume naționale și ne-am adunat lângă scenă, așteptând indicații de la organizatori. Ni s-a spus că vom cânta imnul după cuvântul domnului primar.
La ora 12 fix au început festivitățile. Au fost câteva cuvântări, pe care sincer nu le-am prea putut urmări odată din cauza emoțiilor și în al doilea rând pentru că erau groaznic de plictisitoare. Doamna profesoară ne-a atras atenția că a început discursul domnului primar și că apoi urma să urcăm pe scenă. Ne-am aliniat după ordinea pe care o stabilisem la repetiții și am așteptat să ni se facă semn să urcăm.
În fine, a venit și rândul nostru! Deși repetasem intrarea pe scenă, am urcat treptele destul de dezorganizați. Cei din față mergeau prea încet, iar cei din spate se grăbeau și îi înghionteau să se grăbească. Și în plus, trebuia să fii atent la o sumedenie de cabluri întinse pe jos.
Am ajuns pe scenă, ne-am aliniat frumos, dna. profesoară ne-a dat tonul, să începem imnul și l-am început. Șoc și groază! Instalația de sonorizare nu funcționa! Noi ne auzeam vocile, evident, dar nu mergea nici un microfon, iar vocile noastre, în aer liber, abia dacă erau auzite de norocoșii care erau pe lângă scenă! Nu știam ce să facem! Și organizatorii au fost uimiți, îți dai seama, și după primele versuri ni s-a făcut semn să ne oprim.
O mică armată de tehnicieni se pusese în mișcare prin jurul scenei, căutând să depisteze problema. Nu a durat mult și au aflat: un coleg, nu se știe nici azi cine o fi fost, luase înainte niște cabluri în timp ce urca treptele spre scenă, smulgând mufele care duceau spre boxe!
Între timp, toate emoțiile noastre dispăruseră și ne uitam amuzați la cât de panicați erau organizatorii. Când totul a revenit la normal, cred că am cântat imnul în cel mai impresionant mod posibil, deoarece s-a făcut liniște printre spectatori, iar la sfârșit am primit aplauze înfocate!
A fost o zi uimitoare pentru mine și cred că de acum înainte nu voi mai avea niciodată emoții pe scenă.
Atât am vrut să-ți povestesc. Aștept cu nerăbdare vești de la tine, cred că ai mult mai multe noutăți decât am avut eu!
Cu drag,
(numele tău)
