Rezumatu textului plsss!

„Domnul Preda, de la Trei Ierarhi", căruia nu puţine zile i-am amărât odinioară. Îl credeam atunci aproape nemuritor... Înalt şi uscat, [...] zgârcit la vorbă şi râzând o dată într-o lună, îl socoteam o mumie sortită să biruie timpul. Nimic nu-l tulbura din măsura cu care îşi cântărea glasul şi-şi socotea paşii, aceiaşi din fundul clasei până la catedră. Generaţii trecuseră pe băncile roase; alte cataloage noi înregistrează priceperea sau trândăvia celor cincizeci de şcolari din clasa lui; se schimbaseră directori, elevii crescuseră şi prinseseră aripi, alţii se întoarseră în oraş cu mustăţi groase şi cu glasul bărbătesc; domnul Preda, neclintit, veghea la catedra sa lângă harta României cu hotarele decolorate, lângă tabela cu negrul lucios şi cu buretele albit de praful cretei. Printre noi crescuseră o sumă de legende, transmise din generaţie în generaţie şi înflorite de fantezia fiecăruia cu un nou amănunt. [...] Domnul Preda era un om ca toţi oamenii; avea necazurile lui, creştea un câine, avea găini pestriţe şi negre în curte, îşi îmbrăca în straie curate copiii; şi nici nu strângea bani de aur în sertarul mesei [...]. Dar toate dispăreau când domnul Preda intra în clasă [...] şi când, cu acelaşi glas egal, striga catalogul, cerceta caietele, punea întrebări întortocheate şi ne împărţea pedepse. Între noi şi dânsul se punea din nou un zid de nepătruns. [...] O singură dată ne-a cucerit sufletele o jumătate de ceas, ţinându-ne sub stăpânirea unei emoţii pe care nu i-o cunoşteam, pe care nu ne-o cunoşteam. Era aproape de sfârşitul anului, în ultimele zile de mai. Salcâmii de la ferestre înfloriseră şi prin geamul deschis vântul ne flutura un parfum jilav, de primăvară, de câmp şi de pământ întinerit; o înfrigurare care ne neliniştise în băncile noastre scrijelite de iscălituri. Cerul se vedea albastru şi ne îndemna afară. Unul dintre noi (Nucleş cel mic, unde o mai fi astăzi?) prinsese un liliac pe care-l închisese în ghiozdanul cartonat, şi toate gândurile noastre erau fără voie ţintite spre ghiozdanul acela. Toţi răspunseserăm prost, gângăviserăm lecţia; nerăbdători, aşteptam să se sfârşeasca ora, pentru a ne năpusti asupra liliacului înghemuit în întunericul cutiei, cu aripile de gutapercă strânse şi cu răsuflarea tăiată de spaimă. Atunci ne-am pomenit deodată cuceriţi de lecţia domnului Preda. Nu luasem aminte cum o începuse, nici prin ce tainic meşteşug ne desprinsese pe nesimţite gândul de la ghiozdanul cu şoarecele înaripat. Ne vorbea despre Legiunea a XIII-a Gemina, despre Dacia Romană - lucruri moarte pentru nepăsarea copilăriei noastre. De prin nu ştiu ce nebănuită însufleţire care-i spărsese cumpătarea uscată, înviase înaintea ochilor noştri nesfârşite şosele cu piatră albă, apeducte cu picioarele arcuite, cetăţi cu ziduri Probă scrisă la limba şi literatura română Simulare​