👤

realizeaza o pagina de jurnal in care sa-i prezinti prietenului tau, jurnalul, cum a fost anul 2023. precizeaza 3 puncte tari si 3 slabe​

Răspuns :

Răspuns:

10.01.2024

Dragă jurnalule,

Încă un an a trecut și pot să spun cu certitudine că nu mă așteptam ca timpul să se scurgă atât de repede. Parcă ieri am terminat anul școlar și am intrat în mult așteptata vacanță de vară!

Anul 2023 a fost un an destul de plăcut. Am reușit să iau note mari la școală, un lucru comun pentru mine, însă foarte satisfăcător și am reușit să mănânc mai puțină ciocolată, cu toate că este delicioasă.

Probabil că sunt cea mai mândră de modul în care mi-am gestionat emoțiile, acum sunt mult mai încrezătoare și mă simt minunat.

Pe de altă parte, nu sunt deloc fericită cu timpul petrecut în casă, majoritar pe telefon sau laptop și nicidecum nu pot să trec cu vederea sedentarismul de care suferim aproape cu toții. Am observat o creștere în greutate, ceea ce nu mă mulțumește deloc.

Pe scurt, 2023 a fost un an că oricare altul. Oamenii plec, se întorc, mai faci câte o gafă, ai parte de dezamăgiri și succese. Cu toate acestea, asta face ca viața noastră să fie mai frumoasă.

Chiar aș vrea să îți mai scriu, însă mă așteaptă tema la română, de care doamna profesoară nu a uitat, bineînțeles!

Pe curând!