1. Citește textul de mai jos și raspunde, pe caiet, la cerinţe. ● Antikythera, computerul lumii antice! În 1901, arheologii greci au descoperit rămășițele unui vas care s-a scufundat în apropierea insulei Antikythera, probabil în prima jumătate a secolului I î.H. Între obiectele recuperate de pe epava vasului s-a aflat și un mecanism ciudat din bronz (fig. 5). După studii îndelungate, istoricii au ajuns la concluzia că era un mecanism care calcula poziția stelelor, planetelor şi a lunii şi putea prezice eclipsele lunare sau solare. Aceste informații erau utile navigatorilor, surând orientarea acestora. Aparatul, un adevărat computer mecanic, se află expus la Muzeul Național de Arheologie din Atena, ca o mărturie a ngeniozității anticilor. 1. Unde şi când a fost descoperit mecanismul la care face referire textul? 2. La ce cred istoricii că servea acesta? 3. Cine beneficia de informațiile mecanismului? 4. Unde se află expusă astăzi această descoperire?
