Răspuns:
Într-o dimineață înghețată, într-un colț liniștit al grădinii, s-a născut un om de zăpadă. Privind în jurul său, acesta a observat cu uimire că locuința din apropiere era călduroasă și primitor de luminată. Cu o dorință inexplicabilă, omul de zăpadă și-a îndreptat privirea neîncetat spre soba din interior.
Cu mâinile lui zvelte făcute din bucăți de cărbune, omul de zăpadă a atins ușa casei și a simțit o undă de căldură. Privind prin geam, privirea lui a fost captivată de dansul dansant al flăcărilor în sobă. Acel spectacol de lumină și căldură a devenit o sursă de fascinație pentru omul de zăpadă, care, cu ochii săi rotunzi, părea a contempla minunea căldurii înăuntru.
În timp ce exteriorul înghețat îl definea, privirea neîncetată a omului de zăpadă către sobă sugera un dor de ceva ce îi lipsea. Poate că, sub acea aparență efemeră de zăpadă, exista o nostalgie tainică pentru căldura și lumina pe care doar un cămin îl putea oferi. Astfel, în ciuda existenței sale efemere, omul de zăpadă a rămas acolo, la poarta casei, contemplând cu admirație miracolul căldurii într-o zi geroasă de iarnă.
