Răspuns:
Ultima strofă a poeziei "Floare albastră" a lui Mihai Eminescu dezvăluie un ton melancolic și contemplativ, accentuând temele recurente ale iubirii neîmpărtășite și ale efemerității vieții. Prin intermediul mijloacelor artistice, poezia transmite ideea poetică a nostalgiei și a trecerii ireversibile a timpului.
Eminescu folosește metafora floarei albastre pentru a simboliza iubirea ideală și inaccesibilă. Culorile și natura trecătoare a florii sugerează fragilitatea și frumusețea efemeră a iubirii. În ultima strofă, autorul se adresează direct floarei albastre, exprimând dorința de a o păstra neschimbată în amintirea sa.
Figurile de stil, precum repetiția cuvântului "rând" în strofa anterioară, amplifică sentimentul de regrete și pierdere. Folosind "rând" într-un context temporal, Eminescu sugerează evoluția ineluctabilă a timpului și neputința de a opri schimbarea.
În secvența "Sunt al tău, și să-nflorească / Dar pe veci să nu înflorească", autorul recurge la o antiteză puternică. Ideea poetică exprimată prin această figură de stil subliniază contradicția dintre dorința de a perpetua frumusețea și inabilitatea de a face acest lucru în fața realităților temporale. Antiteza subliniază tragismul iubirii neîmplinite și a imposibilității de a păstra eternul moment de extaz.
Prin aceste mijloace artistice, Eminescu creează o atmosferă melancolică și contemplativă, evidențiind complexitatea și efemeritatea iubirii, aducând în prim-plan tema recurentă a timpului și a trecerii vieții.
