Textul este o sugestivă imagine a tristeții, fiind structura pe tema trecerii timpului.
Ideea centrală a operei “Fără de Metamorfoză”, scrisă de Gabriel Radulescu, o constituie trecerea ireversibilă a timpului.
Dorul își găsește o expresie originală, autorul structurându-si opera pe corespondența dintre dor și timp. Mărcile textuale ale subiectivități, persoana 1 a verbelor și a pronumelor subliniază caracterul intim, confesiv.
Imaginile artistice proiectează nostalgie și nuanțează semnificațiile textului. Personificarea: “soarele și-a închis pleoapa” creionează peisajul delicat al tristeții, soarele ascunzându-se; repetiția: “sărută” surprinde trăirea sugestivă a gestului romantic; enumerația: “ce lucru, ce muncă, ce izbăvire” evocă atitudinea originală a țăranilor, un efort repetitiv.
Valorificând toate aceste elemente, caracterizându-se prin sinceritate, emoție, expresivitate, muzicalitate, operă “Fără de Metarmofoza”, scrisă de Gabriel Radulescu, este un text liric.
