Biletul nr. 31
Citeşte textul cu voce tare.
Proba A
saud
Deschid aproape zilnic Facebook, moment în care ajung să petrec câteva minute uitându-mă
la noile postări, fie ale necunoscuților, ale prietenilor, fie ale diferitelor reviste sau companii. Astfel,
ajung să ingurgitez informație inutilă, pe care uneori o uit, alteori nu. Țin să menționez asta pentru
că anumite postări sunt extrem de repetitive ca mesaj şi e imposibil să treci cu vederea conținutul
lor. Pentru că și eu, la fel ca majoritatea oamenilor, am tot felul de anxietăți, mi-au atras atenția
postările despre cur să te accepți așa cum ești, iubirea de sine - dezvoltare personală, mai exact.
Nu intenționez să comentez calitatea îndoielnică şi superficială a acestui conținut, pentru că ceea
ce mă îngrijorează, de fapt, este continuitatea acestor postări și entuziasmul cu care se
răspândesc pe Internet. Dacă tot trăim într-un secol al sinelui", în termenii lui Adam Curtis, în care
pozitivitatea este promovată la toate colțurile, de ce mai avem nevoie de atâta confirmare și
terapie? Nu cumva este pentru că ni se impune atât de des să fim noi înșine, să fim încrezători și
să acceptăm orice şi oricum, încât, dacă nu o facem, avem impresia că e ceva greșit cu noi? Cred
că faptul că o asemenea informație se propagă extrem de rapid dovedește ineficienţa ei şi că este
o distracție ieftină, dar și că acum, mai mult decât oricând, avem nevoie să învățăm să nu mai
iubim forțat idei anorganice, create de diverse entități sociale.
d
(Geo Barcan, Dincolo de selfie, în Dilema veche, nr. 722/2017)
1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situaţia de comunicare din textul
citat:
Bistri
a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?
b. Cărui stil funcţional îi aparţine textul de mai sus? llustrează două caracteristici ale stilului
identificat cu exemple din textul dat.
c. Ce elemente importante de conţinut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
2. Care este opinia ta referitoare la necesitatea cunoaşterii de sine? Motivează-ţi răspunsul.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!