Motanul Tomiță, vânător
Într-o dimineață de primăvară, motanul Tomiță, cel sprinten, merge alene către gardul îmbrăcat în trandafiri parfumați. Se așază fără zgomot pe lăbuțele din spate lângă un cuib încărcat de flori colorate și ciripit de păsărele. Liniștit, urmărește zborul gâzelor și vrăbiuțelor din apropierea lui. Nimic nu scapă privirii sale. Ochii lui vioi observă saltul unor șoareci în iarbă și zborul unei libelule gingașe. Nu-l interesează. Doi pui jucauții, tulpinile verzi mai aproape, se zbenguiesc veseli pe tulpine. Pândește momentul când puii vor fi mai aproape. Fulgerător, se întinde ca un fulger ghearele ascutite, prinzând în gheare unul dintre șoareci. Sărăcuțul se zbate, ciripind disperat. Deodată, o mână fermă îl apucă pe motan de blană și îl ridică în brațe. Glasul aspru al stăpânului îl ceartă pe Tomiță. Motanul o ia la fugă printre florile grădinii.
