Răspuns :
Răspuns:
Ce peisaj minunat și înfricoșător zugrăvește Vasile Alecsandri în ultimele două strofe ale poeziei "Mezul iernei"! Aceste strofe aduc în prim plan imaginea unei ierni aspre și înghețate, în care natura pare încremenită sub puterea gerului.
În păduri, stejarii par a fi loviți de fulgere, sugerând că frigul este atât de intens încât trăsnește chiar și copacii. Stelele par înghețate, cerul pare otelit, iar zăpada cristalină de pe câmpii strălucește ca un lan de diamanturi care scârțâie sub picioare. Aceste imagini sugerează o atmosferă de frig și imobilitate, în care totul pare încremenit în timpul iernii.
În a doua strofă, fumurile albe care se ridică în văzduhul scânteietor sunt comparate cu înaltele coloane ale unui templu grandios. Pe aceste coloane, bolta cerului senin se așază ca o cupolă, iar luna își aprinde farul tainic de lumină. Această imagine sugerează o atmosferă mistică și solemnă, în care natura devine un templu în care stelele ard ca făclii vecinice.
Munții sunt asemănați cu altare, iar codrii cu organe sonoare, în care vântul pătrunde și scoate sunete-ngrozitoare. Aceasta adaugă o notă de mister și înfricoșare în peisajul iernii, sugerând că natura își dezvăluie o latură sălbatică și neîmblânzită.
Prin intermediul acestor strofe, Vasile Alecsandri reușește să transmită sentimentul de frig și încremenire al iernii, dar și o atmosferă mistică și înfricoșătoare.
Explicație:
Baftă ❤️
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!