Crezi că este importanta respectare unui plan pentru rezolvarea unei situații dificile?
Motiveazati răspunsul în 50- 100 de cuvinte valorificând textul următor:


Și, îndată ce am ajuns la mare, s-a pornit vântul. Era atât de puternic, încât am stat la îndoială dacă

să ne aventurăm sau nu. În fiecare zi, unul din noi devenea „căpitan”. Dar în după-amiaza aceea „căpitanul”

n-a îndrăznit să-și ia singur răspunderea, ci ne-a cerut să hotărâm împreună, prin vot secret. Cinci dintre noi,

printre care și „căpitanul”, Livovski, au fost pentru plecare. Triumfători, cântând, am întins pânzele –

aproape nu ne-a venit să credem. Barca s-a aplecat ușor pe o parte, parcă încovoiată sub greutatea catargului,

apoi s-a smucit brusc și a pornit ca o săgeată spre Rusia. Am tot încercat s-o îndreptăm spre sud, dar vântul

era atât de puternic și noi încă nepricepuți în mânuirea pânzelor, încât de-abia am reușit s-o îndreptăm spre

sud-est. Înainta acum în diagonală spre Caucaz. Tăia valurile cu o repeziciune care ne amețea. Nu ne

închipuiserăm până atunci că o barcă încărcată ca a noastră poate luneca atât de vertiginos. Curând, nu s-a

mai zărit țărmul, ci numai, foarte departe, pitice și fumurii în boarea amurgului, dealurile de lut ale Dobrogei.

Apoi a început vijelia. Am văzut cum se adună norii și au început să crească, amenințătoare, talazurile. Barca

noastră se apleca, când pe o parte, când pe cealaltă, șovăia uneori câteva clipe, parcă neștiind în ce direcție

să apuce, apoi se smucea și o pornea din nou.

Se întunecase de-a binelea când s-a dezlănțuit furtuna. Cerul a început să pâlpâie, despicat la răstimpuri

de un fulger uriaș care-l străbătea de la un capăt la altul. Trăsnetele au început să cadă tot mai aproape de

noi. Auzeam uneori scrâșnetul lor scurt, când sfredeleau apa, parcă ar fi străpuns-o cu un drug înroșit. Pe

atunci, iubeam trăsnetele. Cu vreo doi ani înainte, o furtună de o extraordinară violență ne surprinsese în

Carpați, pe Pietrele Arse. Când trăsnetele au început să cadă la câteva zeci de metri de noi, exaltarea mea

n-a mai cunoscut margini. M-am cățărat pe o stâncă și am început să cânt, mai mult urlând, Cavalcada din

Walkiria. Nici în noaptea aceea, pe mare, nu mi-a fost frică de trăsnete. Am cântat și atunci Cavalcada din

Walkiria. Curând a început să plouă, „căpitanul” a intrat în cabină să consulte harta și busola și i s-a făcut

rău, căci barca era acum cutremurată de talazuri. [...] Ne zvârleam atunci în partea opusă și izbuteam să-l

aducem într-o poziție oarecum normală. Dar ne încurca grozav cârma. Oricum am fi ținut-o, barca înainta în

zigzag și, de multe ori, se învârtea în jurul ei ca prinsă într-un vârtej. Am schimbat de trei ori cârmaciul în

mai puțin de o jumătate de oră, fără niciun rezultat. Și atunci am renunțat, am scos cârma și am așezat-o la

picioarele noastre, în barcă, și ne-am lăsat în voia soartei.

Probabil că asta ne-a scăpat. Căci barca fusese admirabil construită și avea o chilă neobișnuit de

adâncă. În voia ei, a plutit ca o coajă de nucă.

M. Eliade, Memorii (fragment).
Va implor dau inima, coroana și 100 de puncte pentru cel mai bun răspuns, va rog sa nu vă bateți joc, e foarte urgent!​