Realizati un eseu liber de minim 3 pagini despre personalitatea Otiliei plecand de pa consideratia critica al lui Pompiliu Constantinescu din romanul interbelic: „Romanul de astazi, Enigma Otilie, este construit de un mestesug sigur, pe mai multe planuri, si cu o detasare epicã intru totul stapâna pe materialul uman, atât de divers si de inchegat. In fizionomia lui G. Calinescu se afirmã un exceptional creator epic, lunga sa povestire degajând clar conturat si cu subtile nuante, in acelasi timp, o serie de tipuri psihologice de o reala viabilitate in functie. (...)
G. Calinescu nu s-a preocupat, in Enigma Otiliei, de nici o tehnica pretioasa si cu veleitati de sincronizare. A procedat
clasic, dupã metoda balzacianã a faptelor concrete, a expe-rientei comune, fixând in niste cadre sociale bine precizate o freasca din viata burgheziei bucurestene. Nimic livresc, nimic inventat in atmosfera in care personagile evolueaza; impresia de realism, de experient trait, aça cum o imprimã viata, cu sinuozitagile, cu surprizele, cu umbrele si cu luminile ei, este covârsitoare. (...) Romanul este astfel cen-trat pe mobila psihologie a unui adolescent in plinã criza de crestere si de formare a personalitatii; pe aceast modali-tate, ca pe o ax de orientare, se organizeaza intâmplãrile epice, se dezvaluie caracterele marcate sau brusc puse-n miscare ale personagilor cu o structura bine definitã. (...)
Enigma Otiliei de G. Calinescu
în viziunea criticã a lui P. Constantinescu
Cel mai interesant cuplu, in care pasiunea erotic se desfasoara in ambele evoluií, este acele format de Orla si Pascalopol, om subtire, bogat, de distinctie sociala si sufletească netägãduita (...) si tot astfel, figura Otiliei, de
cocheta, luminoasã, naiv, cu instícte sigure, totusi, cu abilitati feminine foarte nuantat urmärite, evoluând intre adolescentul Felix si bărbatul experimentat Pascalopol cu o art de invidiat, e invaluita intr-un subtil nimb poetic si in acelasi timp participã la un profund realism. lubind luxul, calatoria, muzica si defoliindu-se parca intr-o necurata feminitate, Otilia ramâne intr-o penumbra de mister in tot romanul. Enigma ei este iarasi feminitatea ei, mereu proaspäta, de un magnetism care diformeaza si pe avarul Costache si chiar pe cei mai aprigi dusmani aí ei. Este de adâncã psihologie scena in care Otilia vine, noaptea, sa i se ofere lui Felix, dupã ocoluri si reticente numeroase, in spe-ranta ca tineretea va birui interesul. Platonismul mistic al tânărului este un semn că feminitatea ei sensealã; căsăto-
ria cu Pascalopol, parasirea lui si fuga cu un conte strain sunt consecintele firesti ale aceleiasi feminitati profunde."