Răspuns:
"Lucrarea Luceafărul" de Mihai Eminescu este un poem emblematic, care explorează relația profundă dintre idealul etern și condiția umană efemeră. În cele trei strofe alese, mijloacele artistice sunt utilizate pentru a ilustra și aprofunda ideea poetică a fiecărei secțiuni.
În prima strofă, "A fost odata ca-n povesti, / A fost ca niciodata, / Din rude mari imparatesti, / O prea frumoasa fata.", Eminescu folosește hiperbola ("ca-n povesti", "ca niciodata") pentru a sublinia natura mitică și intangibilă a iubirii și a frumuseții ideale. Prin aceste exagerări, poetul creează o atmosferă de basm, unde realitatea este transfigurată, sugerând că frumusețea fetei este atât de mare încât depășește limitele lumii pământești.
A doua strofă selectată, "Si luna si stelele / Vorbesc cu el mai mult, / Pe cand, cu genele-i grele, / De dorul lui se culc.", ilustrează personificarea, unde luna și stelele sunt capabile să comunice cu Luceafărul. Această tehnică artistică accentuează singurătatea și detașarea Luceafărului de lumea omenească, în timp ce "genele grele" ale fetei sugerează o tristețe profundă și o dorință nesatisfăcută, evidențiind distanța dintre cele două lumi.
În ultima strofă aleasă, "El înc-o vede, dar nu-i vede, / El înc-o cere, dar nu-i cere, / Sufletul lui din ceruri rece / Nu mai coboară la dureri.", repetiția ("nu-i vede", "nu-i cere") și antiteza ("El înc-o vede", "Sufletul lui din ceruri rece
