14.02.2024
Jurnalule,
Astăzi, chiar dacă este o zi cu semnificație, eu sunt și trist, dar și satisfăcut fiindcă am realizat ceva important! Fii atent!
Știi că Iustin, colegul meu de bancă ( băiatul căruia noi, băieții îi spunem Eminescu) avea ceva probleme acasă, dar niciunul dintre noi nu a știut clar despre ce este vorba, fiindcă a gestionat cât de cât emoțiile și supărarea... În final copleșit de prea multe, Iustin a răbufnit. Cum?!
Acum 2 zile în loc să fie atent la ora de română se uita tot timpul la telefonul pe care îl ține strâns și parcă aștepta cu sufletul la gură ceva! Mirat, fiindcă știam că este cel mai bun din clasă, m-am uitat la el. În aceeași clipă, ecranul telefonului s-a luminat și un mesaj i-a schimbat fizionomia. A izbucnit instantaneu în plâns neținând cont de curs.
Ce se întâmplase? Primise bietul de el mesaj de la Spital că tatăl îi decedase. Doamne, m-am înfiorat și nu aș fi vrut să fiu în pielea lui! M-am ridicat și am cerut dnei profesoare voie să ies cu el afară pe hol. Cu greu își stăpânea lacrimile și tremuratul corpului. L-am îmbrățișat puternic îmbărbătându-l cu cuvinte duioase. I-am propus să plecăm împreună către Spital pentru a afla informații.
Mă privea cu ochii împăienjeniți de lacrimi, executând totul automat ca un robot. Am ajuns la Spital, iar acolo totul s-a lămurit. În ce fel? Simplu! Mesajul ajunsese din greșeală pe telefonul lui Iustin, asistenta încurcând numerele de mobil, cu cel al celuilalt pacient aflat în salon cu tatăl lui.
Nici nu-ți imaginezi că, plângeam amândoi de data asta, dar de FERICIRE! - tatăl lui, ne privea surprins de pe pat, dar bucuros că îl vede pe Iustin.
Știi, nu mai spun că m-am pus fără să vreau în pielea celuilalt care a primit mesajul!!!! .... Oricum, Iustin m-a îmbrățișat el spunându-mi că l-am ajutat să depășească o situație dificilă din punct de vedere psihic și emoțional.
Hai, că trebuie să vorbesc cu Iustin despre ce a rezolvat cu ieșirea tatălui lui din spital, după intervenția avută.
Vorbim pe seară,
George
