Explorare Citește fragmentul de mai jos, selectat din romanul Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne, ce rela- tează experienţa unui băiat neamț, Bruno, fiul directorului unui lagăr nazist, care se împrietenește cu un băiat evreu, Shmuel, aflat în acel lagăr. Notează apoi o asemănare şi o deosebire între textele scrise de voi la exercițiul anterior şi fragmentul citit. ,,În timp ce încerca noi pieptănături, Gretel des- coperise un ou micuț, nu mai mare decât vârful unui ac. I-l arătă mamei, care se uită degrabă prin părul ei, despărţindu-l grăbită în şuviţe, înainte de a se îndrepta spre Bruno și a face acelaşi lucru şi cu el. - O, nu-mi vine să cred, zise mama furioasă. Ştiam că așa se va întâmpla într-un astfel de loc. Se dovedi că atât Gretel, cât şi Bruno aveau pă- duchi; Gretel trebui să fie tratată cu un şampon spe- cial care mirosea oribil, după care rămase în came- ra ei ore întregi, cu ochii lăcrimând. Și Bruno fu şamponat, dar după aceea tata hotărî că ar fi cel mai bine să taie răul de la rădăcină, astfel că luă o lamă şi îl rase pe Bruno în cap, acțiune ce-l făcu să plângă. Nu dură mult și privea cu groază cum părul îi zbura din cap şi ateriza pe duşumea la picioa- rele lui, dar tata spunea că de exact asa ceva era nevoie. După aceea, Bruno se privi în oglinda de la baie şi simți că-i vine rău. Capul îi arăta oribil, pentru că era chel, iar ochii păreau enormi. Aproape se sperie de ceea ce reflecta oglinda. - Nu-ţi face griji, îl asigură tata. O să crească la loc. E nevoie doar de câteva săptămâni. - Murdăria de aici a provocat asta, zise mama. Dacă unii oameni ar putea să vadă efectul pe care îl are locul ăsta asupra noastră, a tuturor! Când se privise în oglindă, Bruno nu se putuse abține să observe cât de mult semăna cu Shmuel şi să se întrebe dacă nu cumva toți oamenii din partea cealaltă a gardului avuseseră păduchi, de aceea aveau cape- tele rase. Când în ziua următoare îşi văzu prietenul, Shmuel începu să râdă de el, ceea ce îi scăzu şi mai mult încrederea în sine. Acum arăt exact ca tine, zise Bruno trist, ca şi cum era ceva îngrozitor de admis. - Doar că eşti mai gras, ad- mise Shmuel."
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!