Legenda întemeierii Romei, în care destinele lui Romulus și Remus, frați gemeni crescuți de o lupoaică, este una fabuloasă. Faptele au luat o întorsătură neașteptată pentru Amulius, când zeul Marte s-a îndrăgostit de tânăra vestală Iliya și a luat-o de soție. Ea a născut doi feciori, dar Amulius a închis-o pe Iliya în temniță, iar copiii au fost aruncați în râul Tibru. Însă, apele râului au ajutat pruncii să ajungă pe mal și să fie hrăniți de o lupoaică lângă un smochin pe colina Palatin.Ulterior, păstorul Faustulus i-a găsit și i-a adăpostit în familia sa. Crescuți, Romulus și Remus au răzbunat moartea bunicului lor, Amulius, și au readus controlul asupra Albei Longa lui Numitor.
Mai târziu, cei doi frați au decis să întemeieze o cetate în zona în care au fost găsiți. Pentru a alege conducătorul, au apelat la zei. Prin semnele augurilor, au ales două coline apropiate – Palatin și Aventin. Romulus s-a așezat pe Palatin, iar Remus pe Aventin, lăsându-i pe zei să decidă cine va da numele și va conduce noua cetate, ceea ce a dus în cele din urmă la fondarea Romei.
După cercetări atente, arheologii au stabilit că fondarea Romei a avut loc în secolul al VIII-lea î.Hr., concordând cu însemnările istoricilor latini din secolul I î.Hr., care susțineau că orașul a fost înființat în anul 753 î.Hr. Potrivit tradiției romane din acea eră, Romulus a fost considerat conducător între anii 753 și 717 î.Hr. Prin amestecul populațiilor latină, sabină și etruscă, s-a cristalizat comunitatea care a devenit ulterior nucleul Imperiului Roman. Simbolul emblematic al Romei este reprezentat de imaginea lupoaicei care hrănește pe frații gemeni Romulus și Remus. Inițial, aceasta era o sculptură de bronz creată în secolul al V-lea î.Hr.
