Într-o frumoasă dimineață de primăvară, într-un mic sat de munte, trăia un ciobănaș pe nume Tudorel. Deși nu era cel mai mare sau cel mai puternic cioban, Tudorel se deosebea prin inteligența sa neobișnuită.
În fiecare zi, Tudorel pășea cu grijă pe potecile stânii, având grijă de turma de oi ce-i fusese încredințată. Oamenii din sat îl numeau "ciobănașul cel isteț" pentru că Tudorel găsea mereu soluții ingenioase la orice provocare întâmpinată. Odată, când o furtună puternică amenința să risipească turma de oi, Tudorel a construit rapid un adăpost temporar din crengi și frunze, protejându-le astfel pe animale.
Cu toate că era mândru de priceperea lui, Tudorel nu se lăuda niciodată. În schimb, el prefera să își folosească priceperea pentru a ajuta comunitatea și pentru a-și proteja turma. Odată, când lupii au încercat să atace turma noaptea, Tudorel a pus la cale o capcană ingenioasă, izbutind să îi alunge pe prădători și să-și apere oile.
Într-o zi, când zăpada începuse să cadă abundent și să acopere pășunile, Tudorel și-a dat seama că turma avea nevoie de hrană. Cu toate că era dificil să găsească iarbă proaspătă sub stratul gros de zăpadă, Tudorel a avut o idee strălucită. El a adus oiile într-un loc mai jos în vale, unde zăpada era mai subțire, și a descoperit pășuni neatinse de frig și de zăpadă.
Prin priceperea și inteligența sa, Tudorel a reușit să facă față oricărei provocări. În inima satului, el era privit cu admirație și respect, iar titlul de "ciobănașul cel isteț" îi părea acum mai mult decât meritat.
Daca e prea mult, poti sa selectezi doar informațiile pe care le vrei
