În "Prințul fericit" de Oscar Wilde, o rândunică se odihnește la picioarele unei statui de aur a unui prinț, care era o vedetă în oraș datorită frumuseții și strălucirii sale. Rândunica observă că statuia plânge și începe să vorbească cu Prințul Fericit. Prințul îi povestește rândunicii că a trăit fericit într-un palat, dar după moartea sa a fost așezat pe un soclu și a putut vedea suferința și sărăcia din oraș.
Prințul Fericit este mișcat de suferința oamenilor și roagă rândunica să îi îndeplinească câteva dorințe. Rândunica îi duce un rubin de pe mânerul spadei sale unei femei sărace pentru a-și ajuta copilul bolnav. Apoi, Prințul Fericit îi cere să mai rămână o noapte pentru a-i duce unul din ochii săi de safir unui student flămând și sărac. Rândunica își îndeplinește misiunea și îl ajută pe student să-și termine lucrarea. Ulterior, Prințul Fericit vede o fetiță săracă care vinde chibrituri și îi cere rândunicii să îi ducă celălalt ochi de safir pentru a o ajuta să scape de pedeapsa tatălui ei. Rândunica îi îndeplinește dorința și fetița devine fericită. Prințul Fericit este din ce în ce mai mișcat de soarta celor săraci din oraș și o roagă pe rândunică să ia foițele de aur care îl acoperă și să le ducă săracilor pentru a le aduce bucurie și speranță.
Rândunica rămâne alături de Prințul Fericit în ciuda frigului și a zăpezii, dar își pierde în cele din urmă viața. Prințul Fericit aude un zgomot în interiorul statuii și în același timp rândunica moare la picioarele lui. În final, Prințul Fericit este doborât de tristețe și moare, dar inima și ochii săi de safir rămân neatinși de rugina timpului. Statuia și rândunica sunt găsite de un grup de îngeri care îi ridică în cer și le oferă nemurirea, iar Dumnezeu îl aduce pe Prințul Fericit în grădina Sa, unde acum strălucește în eternitate.
