Iodul și iodurii de potasiu au solubilități diferite în apă din cauza diferențelor în structura moleculară și interacțiunile chimice.
Iodul (I₂) este o substanță moleculară neionică care formează molecule diatomice. În apă, iodul este puțin solubil, formând o soluție colorată în care particulele de iod se dispersează, dar nu se dizolvă complet. Solubilitatea sa în apă este limitată de interacțiunile intermoleculare slabe și de natura sa neionică.
Pe de altă parte, iodurii de potasiu (KI) sunt săruri ionice care se disociază în soluție apoasă în ioni de potasiu (K⁺) și iodură (I⁻). Aceste ioni sunt puternic atrași de moleculele de apă, formând interacțiuni ion-dipol puternice, ceea ce face ca iodurii de potasiu să fie mult mai solubili în apă decât iodul în sine. Solubilitatea lor crescută se datorează prezenței ionilor, care facilitează interacțiunile cu moleculele de apă.
În concluzie, iodul și iodurii de potasiu au solubilități diferite în apă din cauza diferențelor în structura lor moleculară și în interacțiunile chimice cu moleculele de apă.
