Ce te face pe tine diferit, deosebit? Scrie pe un bileţel ca o bucată de puzzle. Din toate bucățile, realizați imaginea clasei voastre. Dicţionar ârgoveţ (subst.) - persoană care locuieşte într-un târg; orăşean; antinelă (subst.) - militar înarmat care face serviciul de pază; laz (subst.) - țesătură lu- cioasă; acojiu (adj.) - de culoare roşu aprins. Prinţ şi cerşetor după Mark Twain Tom se sculǎ lihnit şi, mânat de foame, porni să bată uliţele. Um- blǎ razna prin oraş. Oamenii îl îmbrânceau, unii-i aruncau vorbe as- pre, dar băiatul era prea pierdut în gânduri ca să-i observe. Se opri şi cercetă o clipă cu privirea locurile, apoi se cufundă iar în închipuirile lui. Hoinări agale până trecu de zidurile Londrei. Deodată, se trezi foarte aproape de un palat falnic şi maiestuos, Tom privi uimit şi cu bucurie la zǎbrelele aurite, la măreţul şir de lei din granit şi la alte simboluri ale regalităţii. Acolo, în faţa lui, se afla palatul regelui, iar el ar fi vrut să vadă un prinţ în carne şi oase. Era dorinţa lui cea mai arzătoare! De fiecare latură a porţii aurite străjuia câte o statuie vie, adică un soldat într-o armură de oţel, ce stătea drept, falnic şi nemişcat. La o depărtare respectuoasă se aflau ţărani şi târgoveți. Caleşti străluci- toare soseau şi plecau pe alte câteva porți impunătoare. Micul şi sărmanul Tom, în zdrenţele lui, se apropie de gard. Cu pas încet şi sfios, trecu de santinele în vreme ce în piept inima îi bătea tare şi nădejdea-i creştea. Dincolo de zăbrele, în parcul pala- tului, era un băiat frumuşel la chip, cu obrazul bronzat de jocuri şi sport în aer liber. Îmbrăcămintea lui era numai mătăsuri şi atlazuri fermecătoare; la şold purta o mică spadă încrustată cu nestemate; în picioare, cizmulițe lungi până la genunchi, cu tocuri roşii, iar pe cap o tocă stacojie, pusă ştrengăreşte, cu pene ce-i atârnau într-o parte, prinse cu o piatră rară, foarte strălucitoare. Câţiva nobili, în straie ca-n basme, stăteau în preajma sa. Era un prinţ, un prinţ adevărat, fără nicio umbră de îndoială. Ruga fierbinte, izvorâtă din inima băiețașului cerşetor, fusese în sfârşit ascultată. De tulburare, lui Tom i se tǎie răsuflarea, iar ochii i se măriră de uimire şi încântare. În clipa următoare, unul din ostaşi îl smulse şi-l îmbrânci cu asprime , spunându-i: -Hei, cerşetorule, ia seama cum te porţi! Gloata râse şi-şi bătu joc de Tom, dar tânărul prinţ se repezi ca o săgeată la poartă. Cu obrajii îmbujoraţi şi ochii scânteind de indig- nare, strigă: - Cum de-ai cutezat să te porți în chipul acesta cu un băiat sǎr- man ? Cum poţi năpăstui pe cel mai umil supus al tatălui meu, re- gele? Deschide porţile şi dă-i voie înăuntru! Să fi văzut atunci cum şi-a mai azvârlit mulţimea aceea nestator- nică pălăriile în văzduh. Şi cum mai ţipau: -Trăiască prințul de Wales! Ostaşii dǎdură onorul, cu halebardele întinse, deschiseră porţile, in timp ce Prințul Sărăciei intra în parc cu zdrenţele-i fluturânde, ca să dea mâna cu prințul. Eduard Tudor zise. -Arǎți obosit şi înfometat. Chipul tău arată suferinţă. Vino cu mine! Mirat din cale-afară, Tom fu condus într-o încăpere bogată din palat. Prințul dădu poruncă să i se aducă bunătăți cum băiatul nu mai întâlnise decât prin poveşti. Şi, în vreme ce Tom mânca, prințul se aşeză alături şi începu să -l descoasă: Care-ţi este numele, bǎiete? Tom Canty, Înălțimea Voastră. - Un nume cum rar întâlneşti. Unde locuiești? - în oraşul vechi, în Curtea Gunoaielor. Prințul se miră tare, căci, în afară de Curtea regelui, nu mai ştia niciuna. Şi-atunci, avu o idee! li propuse lui Tom să facă schimb de haine ca să vadă şi el cum este în pielea unui om de rând. Micul cerşetor nu mai putea de încântare. Să poarte vesminte bogate.şi aurite? Nici în vis nu visase el aşa ceva! -Minunat! Te-ai învoi la aceasta? întrebă încântat prințul. Atunci aşa vom face. Azvârle-ţi zdrenţele şi îmbracă minunǎțiile acestea, bǎiete. Fericirea ne va fi scurtă, dar cu atât mai plăcută. D halebarda Peste câteva minute, micul prinţ de Wales era dichisit cu zdren- ţele fâlfâitoare ale lui Tom, iar micul Prinţ al Sărăciei era împopotonat cu cele mai strălucitoare veşminte . Se duseră amândoi şi se privirǎ alături într-o oglindă mare şi... ce să vezi? Parcă nu s-ar fi făcut nicio schimbare! Se cercetară din ochi, se uitară la oglindă, apoi iar unul la altul. În cele din urmă, încurcat, vlǎstarul regesc zise: - Ce înţeles desprinzi tu din asta? - O, preabunǎ Alteţă, nu se cade cuiva cu obârşia mea a rosti asemenea lucruri. - Atunci le voi rosti eu. Eşti aidoma la păr, la glas şi la port, ai aceleaşi trăsături şi deopotrivă eşti cu mine la stat, la înfăţişare . Şi-acum, că-s înveșmântat în straiele tale, pricep şi mai bine ce-ai simţit tu când te-a împins ostaşul acela... DOUĂ PROVERBE PENTRU MESAJUL TEXTULUI ​