În acea noapte, Margie chiar a scris despre asta în jurnalul ei. Pe pagina datată 17 mai 2155, ea a scris: „Astăzi Tommy a găsit o carte adevărata Era o carte foarte veche. Bunicul lui Margie i-a zis odată că, pe când era el copil, bunicul lui i-a povestit despre o vreme când toate istorisirile erau tipărite pe hârtie. Întorceau paginile, care erau galbene şi încreţite, şi era teribil de nostim să citeşti cuvinte care stăteau pe loc, în loc să se mişte aşa cum ar trebui pe ecran, ştii tu. Şi apoi, când întorceau iarăşi la pagina dinainte, avea pe ea exact aceleaşi cuvinte pe care le-a avut când au citit-o prima dată. -Ai de capul meu... a spus Tommy, ce risipă! Când ai terminat cu cartea, presupun că o arunci pur şi simplu. Ecranul nostru de televizor cred că are milioane de cărţi, şi încă mai e bun pentru o grămadă. Nu l-aș arunca pentru nimic în lume. - Si la mine e la fel, a spus Margie. Deși... ea avea doar 11 ani şi încă nu a văzut la fel de multe telecărți ca ommy, care avea 13 ani. 1 - Unde ai găsit-o?! a întrebat ea. În casa mea, a răspuns el fără să o privească, fiindcă citea La mansardă. Despre ce e vorba? Despre şcoală. Despre şcoală? Ce poți să serii despre şcoală? O urăsc! a răspuns Margie cu dispreţ. Ea a urât întotdeauna pala, dar acuma o ura mai mult ca niciodată. Profesorul ei mecanic îi dădea test după test la geografie, iar ea descurca din ce în ce mai rău, până când mama ei a dat supărată din cap şi l-a chemat pe inspectorul din re- me. Inspectorul acesta era un om scund şi rotund, cu o față roşie şi cu o cutie plină de instrumente cu cadrane s me. I-a zâmbit, i-a dat un măr şi apoi a luat profesorul deoparte. Margie spera că nu va mai şti să îl asamblez Gînsă el a stiut-o la perfectie si, cam peste o oră şi ceva, era la loc, mare şi negru şi urât, cu un ecran ma
​