Strofa din Glossa lui Mihai Eminescu reflectă conceptul „lumea ca teatru”, sugerează că viața este asemenea unei piese de teatru, cu oamenii jucând diverse roluri. Privitorul este spectatorul care observă acțiunea din afară, iar cei din jur sunt actorii care interpretează diverse roluri. Deși aparent un singur actor poate interpreta mai multe personaje („Joace unul și pe patru”), privitorul își poate da seama de adevărata lor identitate sau intenție („Totuși tu ghici vei chipu-i”).
În continuare, starea de spirit a actorilor („Și de plânge, de se ceartă”) poate fi observată de privitor, iar acesta învață din experiența lor, reflectând și meditând asupra binelui și răului prezent în lume prin intermediul artei interpretative a acestora. Astfel, strofa subliniază ideea că fiecare interacțiune și eveniment din viață oferă lecții despre moralitate și umanitate, transformând astfel existența noastră într-un adevărat spectacol de învățare și înțelegere a lumii.
