TEXTUL 1 Amin are in toata faptura lui ceva de mare amfible. Inalt, şui, cu pieptul mare, upta, când inbortosată cu aer, cu brațe lungi şi palme late ca nişte lopecioare, cu it Inainte şi umflat pe laturi, un piept larg cuprinzător, cu albia pântecului când coapse şi picioare aşijderi deşirate, el se scurtează şi se lungeşte în apă, zvâcnind ca broasca din arcurile încheieturilor de la toate mădularele. Pielea pe el, lunecoasă, nu fi trăgând din peşti. Când iese din gârlă, el nu rămâne leoarcă: se zvântă într-o clipă. are fir de pár, moştenire din moşi-strămoşi a neamului Aminilor, care se zice că s-ar Tabacit de vânt şi soare, e incrustat ca de nişte solzişori, locurile porilor sunt astupate marunt şi-şi rade barba, ca atunci când se ridică din străfunduri să poată căsca ochii de mål şi de mâzga peştilor, cu care necontenit se freacă în bulboană. Se poartă tuns mari. Să nu -l orbească şiroalele din părul căzut pe faţă. Din cel mai mare pescar al meleagului, stăpân din moşi-strămoşi, peste mai bine de trei sferturi din trupul bălţii, cu valurile, acareturile şi cherhanalele ei, pe Amin noua rânduială a dreptății averilor l-a pus paznic al gardurilor Pocioveliștii. El s-a mulțumit şi cu atât , bucuros că-l îngăduie să aibă de-a face cu apa şi peştii. [...] Numaidecât o undă de peşti din soiul celor ce stau lipiti pe funduri se ridicarǎ speriați şi se risipiră în toate părțile. „Un somn uriaş " , îşi spuse Amin, I se mai întâmplase în viața lui de pescar. O fi poate cel care de câțiva ani bântuie balta, nărăvit la prădăciuni si spaima copiilor la scaldă. Și se bucură. Are să se lupte cu namila, să o prinză. Numai e nu i-ar däráma capcana în asalturile lui asupra gardurilor . Dihania nu stă liniştită. Alte luri de peşti stârniţi din fund se ridică și se lasă, mutându-se de colo-colo, E bǎtǎios", îşi zicea pescarul. Gardul din spate se cutremură iarăşi de câteva ori; apoi se zgâlțâi cel din faţă. nima lui Amin, o clipă, încremeni... Pe urmă, linişte în toată bulboana... Jigadina" nu mai dete niciun semn. Asta îl neliniştea şi mai rău pe paznic. Ce face acolo în fund de atâtea ori pe noapte se cufunda. La început pe dinafara capcanei, de teamă să nu-l diavolul? Ce uneltește? Unde scormone? Si nu mai avu tihnă. De zeci de ori pe zi şi tot plesnească nǎprasna* cu coada, să-i frângă șalele ori să-i înhațe vreun mǎdular. Şi veghea temeliile prinzătorii numai din părțile de către gârlă. Le căptușea cu bolovani, le întărea cu proptele. Şi iar se întorcea sus pe punte să spioneze mişcările fiarei. Nu Izbutea însă s-o dibuie, se ţinea numai la fund. Nu țâşnea lacom în fugăreala prăzii. „E sătul, îşi spunea Amin. Ori poate e prea bătrân. Îi place să doarmă. Mai bine!" Şi se încumetă să se cufunde iar în ghiolul* capcanei. Acolo căsca ochii mari prin adâncuri să-i zărească nǎluca: nu aluneca nicio umbră uriașă prin străvezimile întunecate. Se tulbura totuşi de avuțiile vânatului, călca pe pardoseli de pești în stive*. La al doilea gard îi găsea grămădiți troian, dacă n-ar fi fost proptit pe dinafară, zǎgazul* s-ar fi nǎruit. Jos şedeau crapii cei mari, mai paşnici; peste ei, somnii, mereu aprigi, hrăpăreți; mai sus, somoteii* tineri; deasupra, peștele mic, sprinten şi aprins. VA ROG RENAULT CAT SE POTE DE RAPID DAU COROANA ​