Copilărie, ce frumoasă ești!
În grădina plină de râs și veselie,
Cu soare cald peste toate fețele,
Copilăria cântă, plină de elan,
Și lasă în inimă un dor nemărginit.
Pe câmpuri largi alerg cu pas ușor,
Căutând prin iarba verde comori ascunse,
Din praf și pietre facem castele mari,
Și visăm că suntem prinți și prințese.
Se lasă seara, stelele-ncep să râdă,
Șoptind povești la umbra lunii pline,
Cerul se umple de visuri colorate,
Desenând în noapte vise neștiute.
Ah, copilărie, câmp de joacă sfânt,
Unde fiecare zi e un nou început,
Te rog, păstrează-mi loc sub soarele tău blând,
Ca să pot visa mereu, mereu, la nesfârșit.
Nu prea mă pricep la rime....
