Indentifică pronumele și spune ce fel de pronume sunt funcția sintactică și cazul URGENT!

TEXTUL 2
pron
In anii '80 România intra in istoria explorrilor spatiale datorita lui Dumitru Prunariu. Un om, un erou, un simbol pe care incerc sã vi-l prezint din perspectiva mea, total subiectiv si personalã. S urcăm in Masina Timpului si să dăm ceasul inapoi treizeci si cinci de ani...
Era dimineata zilei de 15 mai 1981. O zi senină de primăvara. Pe unul dintre culoarele facultatii de Aeronave, impreuna cu doi prieteni ai mei, Costica si Nae, comentam ultimele stiri.
— Ati auzit ce s-a intâmplat?
Auziserăm cu totii, era imposibil s ratăm o asemenea veste. Cu o zi mai devreme se anuntase plecarea către Cosmos a primului român: Dumitru Dorin Prunariu.
— Cum il cheam pe sta de a plecat in spatiu?
— Parcă Prunariu, Dumitru Prunariu.
- Bun, atunci noi o sã ii spunem Mitica.
Si pentru noi asa i-a ramas numele de cod: Mitic. Apoi am inceput să vorbim plini de entuziasm despre el, omul despre care in acel moment stiam extrem de putine lucruri. Cu totii eram mândri de faptul cã Mitica al nostru era absolvent de Aeronave. Asta didea o nouă dimensine facultatii noastre. Dintr-odat parea că tuturor studentilor facultatii noastre li se deschide o nouă perspectiv: aceea de a deveni la rândul nostru călători in Cosmos!
În zilele care au urmat am cutat s alăm cât mai multe lucruri despre cel care, peste noapte, devenise eroul nostru. Stirile de la televizor sau cele din ziare erau extrem de sărace...
Norocul nostru era personificat in Andrada, colega noastra, fata colonelului Tache, un adevrat as al aviatiei române. Aflasem deja: el se ocupase de o parte din pregatire candidatilor români la zboul in cosmos. O vizitam adesea pe Andrada, lucram impreună la diverse proiecte, dar după plecarea lui Prunariu in Cosmos, o nouă vizit a devenit imperioas. Bineînteles, ne-am invitat la ea acasa.
Din fericire, domnul colonel avea câteva zile libere, asa că I-am rugat să ne povestească despre cosmonautul nostru. S-a dus in camera alturata si, după câteva clipe, a venit cu o adevrata comoar: un album cu fotografii!
Era un album oficial, din acela cu poze de o calitate profesionalã. Asa cum và spuneam, tineam in mână o adevrata comoar, pe care nu mã săturam sã o privesc.
In primul rând, atunci când am ajuns la fotografia cosmonautului nostru a finut sa remarce:
— Vitati-vă cum zâmbeste! Cred că era destul de evident pentru tofi faptul cã el era cel mai inteligent din lotul de candidati, dar zâmbetul asta al lui il scotea puternic in evident. Sa stifi că omul sta nuísi pierde zâmbetul nici in cele mai Cuvintele astea erau mană cereasc pentru mine. Il transformau pe Mitica al nostru intr-o flinta cu suflet, intr-un om. S stiti că este foarte greu s mai ias la iveal omul, atunci când propriile fapte il transforma intr-un erou, intr-un personaj semnificativ al istoriei.
Nu mai tin minte multe din cele câte ne-a povestit nouă domnul colonel Tache.
Aveam albumul acela in mâini, eram emotionat la culme. Nu mã mai săturam de pozele acelea...