În câmpie, sub un cer senin,
O furnică, muncind fără oprire, se zărește, harnică și plină de voință,
Ciocârlia, cântând mereu în zbor, aduce bucurie în fiecare colț de grădină.
Într-o zi de vară toridă,
Când soarele părea că ar sfârși totul într-o clipită,
Furnica, cu zeci de boabe de grâu în spate, mergea istovită,
Ciocârlia, coborând din ceruri, o vede și se apropie cu dragoste.
"Ce faci, dragă furnică, cu atâta greutate pe spate?"
Întreabă ciocârlia, zâmbind tandru și blând,
"Îmi adun hrana pentru iarnă, să am ce mânca în zilele reci,"
Răspunde furnica, cu privirea hotărâtă și demnă.
Ciocârlia, impresionată de sârguința furnicii,
Își aduce aminte de zilele când și ea a luptat pentru hrană,
Așa că, cu un cântec dulce și încurajator,
O însoțește pe furnică, ajutând-o să-și ducă povara.
În timp ce împreună străbat câmpia,
Furnica și ciocârlia devin inseparabile prietene,
Învață să se sprijine una pe cealaltă în momente de nevoie,
Demonstrând că adevărata prietenie e prețioasă, mai ales în vremuri grele.
Astfel, pe întinsul câmpiei, se naște o legătură puternică,
Dintre două ființe aparent diferite, dar unite de aceeași valoare,
Prietenia lor devine un exemplu de solidaritate și sprijin,
Doar atunci când ești acolo pentru cineva în momentele grele, adevărata ta valoare se arată.
