"**Sfârşit de iarnă**" de Vasile Alecsandri este un poem ce transmite mesajul că, chiar și în mijlocul asprimei iernii, există speranță și căldură în sufletul oamenilor.
În poezie, doi factori esențiali ai peisajului sunt reprezentați de zăpadă și de soare. Zăpada acoperă pământul într-o mantie albă, reflectând lumina soarelui care începe să strălucească din ce în ce mai puternic, prevestind venirea primăverii. Aceste două elemente creează o atmosferă de tranziție, de la frigul și întunericul iernii la căldura și lumină primăverii.
În ceea ce privește figurile de stil, în poezie se regăsesc metafora și personificarea. Metafora zăpezii ca o pânză de mătase sugerează puritatea și delicatetea, în timp ce personificarea soarelui care "zâmbește" și "joacă" adaugă o notă de viață și bucurie, sugerând că natura își recâștigă vitalitatea în ciuda asprimei iernii.
Emoția exprimată în poem este speranța. Chiar și în mijlocul iernii, când totul pare adormit și rece, există o promisiune de reînnoire și de bucurie în viitor. Această emoție de speranță este justificată de întoarcerea soarelui și de topirea zăpezii, simbolizând renașterea și regenerarea naturii, dar și a sufletelor oamenilor.
