Scrie rezumatul textului

STEFAN: Sã fie asa târziu? Mergem la masã?
CORINA: Nu. Mai e mult până la prânz. Dar ii dã de stire lui Bogoiu. Până se aduna cu toti, pâna se imbra, până I strig pe maior de la pescuit. Si de la lac pâna
aici e o bucat bună de drum.
STEFAN: Oricum, ce repede a trecut vremea...
CORINA: intr-adevar... nu mi-am dat seama. Ne-am luat cu vorba. Si abia acum imi aduc aminte, veneam s-ti spun un lucru foarte important.
STEFAN: Găsesti că nu mi-ai spus destule?
CORINA: Nu glumi. Era ceva foarte serios. (Se gândeste, incearcã sã-si aducã aminte, si in cele din urma gaseste.) Da. Astept un telefon.
STEFAN (cu o indiferent putin prefcut): Foarte bine faci.
CORINA: Astept un telefon si as vrea ca aparatul sa functioneze.
STEFAN: Să sperm că va functiona. Mai ales că l-ai reparat.
CORINA: Tocmai de aceea. L-am reparat si as vrea ca intre timp sã nu se strice.
STEFAN (galant): Domnisoar, v-o doresc din toat inima.
CORINA: Nu e de ajuns.
STEFAN: Mai mult nu pot face.
CORINA: Ba da. Poti face un lucru foarte precis. (Se apropie de el si il priveste drept in ochi, scontând efectul.) Să nu-l strici.
STEFAN (fals degajat): Eu?
CORINA: Nu incerca să protestezi. Dumitale iti st bine când esti sincer. Haide, putin curaj, ce Dumnezeu! Suntem bărbati. Ai stricat telefonul si aparatul de radio.
Nu-ti fac niciun repros. Poate că asta intr in programul dumitale de fericire. Nici nu intreb de ce l-ai stricat...
STEFAN (un moment ezit, parcă ar voi sã nege, parcă ar voi să reziste. in cele din urma cedeaza): Mã irita. Firul sta aveam impresia că mã leagă de tot ce am lasat in urma. Mã impiedica sa uit. Prin el putea s năvaleasca aici, oricând, toata
viata de dincolo. O stire, o chemare... §i pe urmă, nu puteam sã sufăr cum erati toat ziua cu ochii la el: o s sune? no sắ sune?... In prima zi, un ceas intreg a stat prietena dumitale, madame Vintilã, la telefon, bierând cuvinte de dragoste nu stiu cui
la Bucuresti Barbatu-sau, se vede. Era trivial, crede-ma, de ce nu-l lasa in pace? De
ce nu incearcã sa-l uite putin? E vacantã, pentru Dumnezeu!
CORINA: Gelos?
STEFAN: Nuu! Amorul nu intra in programul meu de vară.
CORINA: Atunci, suntem intelesi. Imi las telefonul in pace. Cel putin până voi termina convorbirea. Astept sã mã cheme
CORINA: Intra indiscretia in programul dumitale de vară?
STEFAN: Uneori. Nu vrei să-mi spui?
CORINA (fara cochetarie): Nu, pot sã spun!
STEFAN: Domnul de la Civita Vecchia?
CORINA: Cine? (Dã cu ochii de tablã, pe care a rămas desenul Mediteranei, intelege si exclamă.) A!... ai ascultat? Prin urmare, domnul meu, din absoluta dumneavoastra indiferenta, mai aveti din când in când timpul sã trageti cu urechea...
STEFAN: Domnul de la Civita Vecchia?
CORINA: Poate. Poate el. Poate altcineva.